Runda secundă din Grupa A a fost una de-a dreptul nebună, în contextul în care Serbia a învins, marţi seară, vicecampioana europeană Spania, scor 25-23 (11-8), iar gazda Suedia s-a înclinat în faţa Sloveniei, cu un identic 23-25 (13-13). Astfel, Serbia, cu 4 puncte, a obţinut deja calificarea în grupa principală 1. În rest, Suedia şi Slovenia au câte două puncte, pe când Spania se află încă la cota zero. În runda finală a grupei, joi, celelalte două echipe calificate se vor decide din meciurile Suedia – Serbia şi Spania – Slovenia.
Asemenea Serbiei, şi Franţa a acces în grupa principală 1, după ce a bătut cu 22-20 (11-11) Germania, într-un meci din Grupa B. Tot aici, Olanda a făcut scorul zilei cu Polonia, 30-21 (14-11). În clasament, Franţa are 4 puncte, Olanda şi Germania câte două, iar Polonia zero. În ultima etapă: Franţa – Olanda şi Germania – Polonia.
Miercuri, în etapa secundă din Grupele C şi D: România (0p) – Rusia (2p), Norvegia (2p) – Croaţia (0p), respectiv Cehia (2p) – Muntenegru (0p), Danemarca (2p) – Ungaria (0p).