Ziua Internaţională a Voluntariatului, marcată într-un mod inedit la Craiova

0
374

Peste 250 de tineri craioveni au ales să sărbătorească, sâmbătă, într-un mod cu totul inedit Ziua Internaţională a Voluntariatului. Asociaţia de Consultanţă şi Consiliere Economico-Socială (ACCES) Oltenia, în parteneriat cu Asociaţia pentru Sprijin şi Implicare Socială (ASIS), Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova și Agenția pentru Protecția Mediului Dolj au fost organizatorii unui Flashmob de Poveste, care i-a oprit din mers şi i-a captivat pe toţi cei care şi-au găsit drum, la orele prânzului, prin Centrul Vechi al Craiovei. Timp de zece minute, în Piaţa „Fraţii Buzeşti”, voluntarii, care au purtat tricourilor lor albe, au dansat plini de energie, dorind să transmită tuturor mesajul optimist că voluntariatul este, înainte de toate, o stare de spirit şi cea mai frumoasă modalitate prin care poţi să oferi ceva semenilor tăi. Datorită acestor tineri inimoşi, care îşi dedică mult timp acţiunilor sociale, Ziua Internaţională a Voluntariatului nu a trecut neobservată la Craiova, ba chiar a fost celebrată aşa cum se cuvine, fiind cea mai elocventă dovadă că spiritul civic este puternic reprezentat în rândul tinerilor. Iniţiativa nu i-a lăsat indiferenţi pe cei care au asistat, explozia de veselie şi optimist sănătos al tinerilor propagându-se repede şi în public. La final, voluntarii s-au declarat mulţumiţi şi fericiţi că au reuşit să le transmită craiovenilor măcar puţin din bucuria pe care o simt cei care fac voluntariat.