Trei localități din Dolj primesc bani pentru reabilitarea termică

0
388

Trei localități din Dolj vor beneficia de fonduri pentru achiziționarea și montarea de centrale termice la o serie de clădiri sociale. Este vorba de comunele Bucovăț, Murgași și Vârvorul de Jos, care vor primi bani prin Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite – UNDP. Primăria Craiova şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova” au obţinut această finanțare, fiind vorba de de 125.787 lei, ceea ce reprezintă 50% din valoarea totală a proiectului, iar restul de 50% fiind cofinanţarea consiliului local al fiecărei comune. Acești bani vor fi folosiți pentru grădiniţa din comuna Bucovăţ, pentru şcoala primară din satul Veleşti, din comuna Murgaşi, dar şi pentru dispensarul medical uman din comuna Vârvorul de Jos, în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea eficienţei energetice în gospodăriile cu venituri reduse din România”, prin acţiunea 3.1.2. Lucrările se vor finaliza la sfârşitul anului 2013, începutul anului 2014. „Este vorba despre centrale termice cu gazeificare, ce vor duce la un consum energetic foarte scăzut, acesta fiind şi scopul principal al proiectului şi anume eficienţa energetică”, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova.