Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a decis, cu majoritate de voturi, aprobarea încuviinţării arestării preventive a colegului lor Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă, a precizat, ieri, liderului grupului, Marian Neacşu. „Am avut o şedinţă restrânsă a grupului. S-a luat act de materialele transmise – scrisoarea ministrului Justiţiei, raportul Comisiei juridice – iar punctul de vedere al grupului va fi prezentat în şedinţa de plen de miercuri. S-a votat, în majoritate, pentru încuviinţarea cererii procurorilor DNA”, a spus Neacşu. El a arătat că o parte dintre colegii săi de grup au remarcat existenţa unor „inadvertenţe” în referatul procurorilor de caz, dar a subliniat că deputaţii social-democraţi nu au considerat că acestea sunt de natură să schimbe decizia luată de grup, care se bazează pe dorinţa de a nu obstrucţiona mersul acestui proces. „Ion Stan îşi va dovedi în instanţă nevinovăţia. E şi în postura de candidat şi e foarte posibil să primească un nou mandat. Miercuri va fi şedinţa de plen. Nu ştiu care va fi votul în plen”, a mai spus Neacşu. La rândul său, Ion Stan a declarat, ieri, că nu va demisiona din Parlament, pentru că nu se consideră vinovat. Acesta a venit, ieri dimineaţă, însoţit de avocatul său, Doru Viorel Ursu, la grupul parlamentar al PSD, reunit pentru a elabora un punct de vedere în cazul său. „Le-am spus colegilor mei, cei care au fost prezenţi, că eu voi respecta toată procedura parlamentară, că nu obstrucţionez în nici un fel justiţia şi că DNA, dacă are probe, să-mi trimită dosarul la instanţa de judecată”, a spus Stan, la ieşirea din sala de şedinţe a grupului. Potrivit DNA, deputatul Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, „câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre „un miliard, un miliard două sute”.
Acasă Actualitate Actualitate internă Grupul PSD a votat pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Stan