Traian Băsescu la lansarea candidaţilor PMP: Voi bântui ţara

0
341

Basescu-la-PMPPMP şi-a lansat candidaţii la alegerile parlamentare în atmosferă de stadion, cu vuvuzele, steaguri, pancarte şi fluierături şi cu discursuri pompoase, în care au fost anunţate priorităţile partidului: unirea cu Republica Moldova şi numirea lui Traian Băsescu prim-ministru.

Băsescu şi-a făcut intrarea pe ritmurile folk alerte ale melodiei ”Să renască” a trupei Phoenix. ”Fie să renască numai cel ce har / Are de-a renaşte, curăţit prin jar, / Din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum, / Astăzi ca şi mâine, pururi şi acum”, se auzea din boxe în timp ce Traian Băsescu le făcea cu mâna oamenilor ridicaţi în picioare. ”Bună ziuaaaa, băsiiişti!”, i-a întâmpinat cu voce răguşită fostul jurnalist Robert Turcescu, acum prezentatorul evenimentului, pe cei veniţi la Sala Palatului la evenimentul de lansare a candidaţilor PMP la alegerile parlamentare din luna decembrie.

           La tribună a venit Traian Băsescu, preşedintele PMP, care a acaparat microfonul pentru aproape o oră. ”Am îngenuncheat sistemul, dar nu l-am înfrânt”, le-a spus el colegilor din sală. ”Constantinescu s-a declarat înfrânt de sistem, Iliescu l-a consolidat. Azi sistemul pare a-şi reveni”, a adăugat el. Despre misiunea PMP de a lupta cu sistemul le-a vorbit cel mai mult Băsescu pemepiştilor. În primul rând, le-a oferit definiţia acestuia: ”Sistemul este format din aparat bugetar, generali din servicii, din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, profesori universitari, judecători, nu toţi, procurori, nu toţi”.

        ”Sunt situaţii în care sistemul în ţări cu democraţii solide lucrează strict în interes naţional. În democraţii mai slabe, ca România, sistemul lucrează în interes propriu, mai ales atunci când nu dă de o mâna forte care să-l pună să lucreze în interes naţional”, a subliniat el. Apoi a enunţat obiectivul PMP: ”România trebuie să facă un sistem care să lucreze în interes naţional, nu în interes propriu. Foarte mulţi din sistem ştiu că eu ştiu. De aceea nu-şi doresc intrarea PMP în Parlament. Vor avea o decepţie gravă”, a promis Băsescu.