Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”: 40 de ani de tradiţie aniversaţi prin 40 de evenimente de prestigiu

0
381

În perioada 15 noiembrie – 8 decembrie, Filarmonica „Oltenia” va organiza cea de-a 40-a ediție, aniversară, a Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”. Începând din anul acesta, evenimentul se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I, cel care la 17 aprilie 1947 promulga Legea nr. 131, prin care a luat fiinţă Orchestra Filarmonică „Oltenia”.

Programul va cuprinde 40 de evenimente de tipologii și stiluri diferite, de la concerte simfonice și vocal-simfonice la muzică de operă, muzică sacră ortodoxă și veche – cu instrumente și costume de epocă, muzică militară și populară, concerte rock și jazz, precum și proiecții cinematografice. Artiști renumiți pe plan național și internațional și reputate ansambluri simfonice și formații camerale, din China, Olanda, Anglia, Lituania etc., și-au anunțat participarea la festival. În aceștia, publicul îi va putea vedea și asculta pe apreciații violoniștii Alexandru Tomescu și Alexander Balanescu, pianistul Kasparas Uinskas, interpreta Ada Milea, actorul Ion Caramitru ș.a.

Spațiile în care se vor desfășura evenimentele muzicale sunt pe cât de numeroase, pe atât de diverse. Cele mai multe concerte vor fi găzduite, desigur, de sala Filarmonicii „Oltenia”, celelalte – de Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, Teatrul Liric „Elena Teodorini”, Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Cercul Militar, Biserica „Madona Dudu”, cinematograful „Modern” și Café-Teatru PLAY. Biletele s-au pus deja în vânzare la Agenția Filarmonicii (tel. 0351.414.697), la prețuri ce variază între 7 și 25 de lei.

40 de ediții, 40 de evenimente muzicale! Aceasta este propunerea Filarmonicii „Oltenia” pentru ediția aniversară din acest an a Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”, eveniment de tradiție ce va debuta peste o săptămână. «E festival și ne dorim ca tot orașul să fie în sărbătoare. Deci, va fi un adevărat asalt muzical, îi vom surprinde pe craioveni în toate colțurile urbei! Vor avea de unde să aleagă, pentru că muzica va fi pe toate gusturile», declara, cu ceva timp în urmă, Vlad Drăgulescu, managerul Filarmonicii „Oltenia”.

Titluri celebre și artiști pe măsură, în concerte (vocal) simfonice și de muzică de cameră

Programul se va deschide vineri, 15 noiembrie, cu un concert vocal-simfonic extraordinar Giuseppe Verdi – Richard Wagner (200 de ani de la naștere), susținut de Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii craiovene, cu maestrul Gheorghe Costin la pupitrul dirijoral. Și programele celorlalte concerte simfonice și vocal-simfonice vor pune în valoare titluri celebre ale muzicii clasice și romantice, dar și pagini de referință din repertoriul modern, inclusiv lucrări prezentate în primă audiție națională.

De neratat sunt, în sala Filarmonicii, concertul susținut de Orchestra „Camerata Regală” București (20 noiembrie), seara de muzică de cameră a Cvartetului „Ad Libitum” al Filarmonicii „Moldova” din Iași – cu Alexandru Tomescu, Șerban Mereuță (vioară), Bogdan Bișoc (violă) și Filip Papa (violoncel) (27 noiembrie), concertul Orchestrei Simfonice și Coralei Academice craiovene, avându-l dirijor și solist la vioară pe Alexander Balanescu (1 decembrie), și cel al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, în încheierea festivalului (8 decembrie). De asemenea, Filarmonica își va aștepta publicul și pe 16 noiembrie, la atelierele de creație cu instrumente muzicale neconvenționale, ca și pe 6 decembrie, când a anunțat „Ziua Porților Deschise”.

Instrumente și costume de epocă și acorduri de muzică spaniolă și italiană

Cei ce preferă muzica de operă sunt invitați la „Tosca”, de G. Puccini, spectacol oferit de Teatrul Liric „Elena Teodorini” pe 5 decembrie, iar iubitorii de muzică veche sunt așteptați la un concert cu instrumente și costume de epocă (din timpul Barocului, secolele al XVII-lea – al XVIII-lea), susținut de Ansamblul „Flauto Dolce” din Cluj-Napoca, pe 23 noiembrie, la Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei. Tot aici, pe 16 noiembrie, craiovenii se vor putea delecta cu o seară de muzică spaniolă pentru voce și chitară, cu Claudia Codreanu (mezzosoprană) și Costin Soare (chitară). Pentru alte gusturi… altă invitație: „Canzoni Italiane”, cu soprana Bianca Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu, pe 29 noiembrie, în sala Filarmonicii.

Două recitaluri de muzică și poezie, cu actorii Ion Caramitru și Angel Rababoc

Completează programul festivalului muzica militară a Garnizoanei Craiova – conducerea muzicală lt. Col. Florin Enache (20 noiembrie, Cercul Militar), un concert de muzică sacră ortodoxă, avându-l dirijor pe maestrul Alexandru Racu (30 noiembrie, Biserica „Madona Dudu”), recitalul Cvartetului de corni „Carnix” (7 decembrie, Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei), spectacolul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” – dirijor Nicu Crețu (3 decembrie) și concertul „Evergreen Orchestra – Symphonic Jazz Project” (5 decembrie), ultimele două la Filarmonica „Oltenia”.

De asemenea, craiovenilor li se propun două recitaluri de muzică și poezie. Primul, intitulat „Eminescu”, va fi prezentat duminică, 17 noiembrie, de actorul Ion Caramitru și clarinetistul Aurelian-Octav Popa. Celălalt va fi susținut, pe 5 decembrie, de actorul Angel Rababoc și violoncelistul și compozitorul Mircea Suchici, sub genericul „Orașul lui Heidegger”. Joi, 21 noiembrie, ora 14.00, la cinematograful„Modern” va avea loc memorabilul film documentar „Grădina lui Celibidache”, producție a anului 1998, în regia lui Serge Ioan Celebidachi.

Ada Milea și trupa rock „Toulouse Lautrec” vor concerta în „Play”

Numeroase evenimente vor fi găzduite de Café-Teatru „Play”, toate cu începere de la ora 21.00. Așa sunt concertele de muzică rock ale formației „KUMM” (20 noiembrie) și trupei „Toulouse Lautrec” (27 noiembrie), ca și concertul akCaroll „Praf și umbre” (24 noiembrie). Li se adaugă concertul de jazz prezentat de „BKG Trio” – Alexander Balanescu (vioară), Zlatko Kaucic (saxofon) și Javier Girotto (percuție) (29 noiembrie), concertul „Insula” susținut de Ada Milea & Alexander Balanescu (30 noiembrie), „Jazz electic și eclectic” cu Cristian Ciomu și grupul „Opus 1,61” (3 decembrie) și recitalul de muzicuță susținut de Marcian Petrescu (4 decembrie).

Festivalul dedică un generos spațiu de manifestare unor artiști renumiți pe plan național și internațional, fiind onorat de dirijorii Jin Wang (China), Theo Wolters (Olanda), Christopher Petrie (Anglia), Gheorghe Costin, Radu Popa, Constantin Grigore, Alexandru Racu; Bianca Manoleanu – soprană; Claudia Codreanu – mezzosoprană; Costin Soare, Dimitri Illarionov (Rusia) – chitară; Kasparas Uinskas (Lituania), Mădălina Pașol, Remus Manoleanu, Sorin Petrescu – pian; Aurelian-Octav Popa (clarinet); Alexandru Anastasiu – vibrafon; Fernando Mihalache – acordeon; Michael Acker – contrabas ș.a.