Facultatea de Mecanică a Universităţii din Craiova, gazda unei conferinţe internaţionale, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj

0
656

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj vine în sprijinul mediului academic din Craiova. Astfel, instituţia a aprobat ajutorul , cu fonduri , în valoare de 15.000 de lei, din bugetul propriu, pentru organizarea unor manifestări ştiinţifice internaţionale , la Facultatea de Mecanică a Universităţii din Craiova, care se vor desfăşura în perioada 17 – 19 octombrie .

În perioada 17 – 19 octombrie, Facultatea de Mecanică a Universităţii din Craiova va organiza cea de-a VII- ediţie a conferinţei Internaţionale de Inginerie Mecanică, ICOME 2024, care are, ca principal scop, reunirea cercetătorilor , inginerilor, studenţilor, producătorilor şi beneficiarilor din mediul socio – economic , în cadrul dezbaterilor profesional – ştiinţifice de profil vizându-se direcţii importante ale dezvoltării regionale (de la automotive la la ingineria aplicaţiei, de la inginerie civilă la transporturi, de la proiectarea asistată la dezvoltarea de soft, etc.). Conferinţa este organizată de către Şcoala Doctorală “Academician Radu Voinea” a Facultăţii de Mecanică, dedicată, în special, studenţilor doctoranzi, având ca obiective promovarea excelenţei în cercetare, stabilirea , etc.

Consiliul Judeţean Dolj, cu sigla prezentă

La aceste manifestări ştiinţifice internaţionale vor participa peste 200 de specialişti din ţară şi străinătate, fiind prezente mai multe instituţii de marcă, actori reprezentativi din industrie, operatori economici, etc. “Fondurile solicitate vor fi utilizate pentru acoperirea parţială a cheltuielilor necesare desfăşurării, în condiţii optime, a acţiunilor prevăzute în programul manifestărilor ştiinţifice internaţionale. În acţiunile şi materialele utilizate se va utiliza şi sigla Consilului Judeţean Dolj şi se va remarca şi colaborarea instituţională”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele CJ Dolj.