
Marinescu mai spune totodată că în condițiile în care nu putem asigura nici măcar jumătate din necesarul de consum din surse regenerabile sau verzi, Comisia Europeană trebuie să fie deschisă la folosirea gazului și a energiei atomice. “Altfel, crize ca cea de acum se vor repeta. Numai din Marea Neagră se pot extrage anual 1 miliard de metri cubi de gaz. Până când vom avea la dispoziție alte surse de energie verzi, gazul trebuie exploatat.
Da, ar trebui să avem depozite europene comune de gaz și să achiziționăm la comun pentru a putea negocia prețuri mai bune.
Dar înainte de a nu fi prea târziu, cer încă o dată Comisiei Europene să răspundă la întrebările pe care i le-am adresat și în scris, respectiv:
– ce consecințe are tranziția verde asupra locurilor de muncă
– ce consecințe are tranziția verde asupra dreptului la mobilitate individuală
– ce consecințe are tranziția verde asupra competivității companiilor europene
– care va fi necesarul de energie in 2050, din ce surse îl vom acoperi și care vor fi costurile”, a mai spus eurodeputatul român.