Partidul GERB (centru-dreapta), al fostului premier Boiko Borisov, care a câștigate alegerile parlamentare organizate duminică în Bulgaria, a anunțat ieri că este pregătit să formeze un guvern minoritar și că se așteaptă la sprijin din partea altor formațiuni, dar a respins o eventuală coaliție cu socialiștii, transmite Reuters. Reprezentanții GERB au declarat că vor începe discuții cu toate celelalte formațiuni politice, cu excepția Partidului Socialist Bulgar, care a înregistrat o înfrângere umilitoare duminică, obținând mai puțin de jumătate din numărul voturilor formațiunii lui Borisov. Potrivit rezultatelor oficiale parţiale date publicităţii de Comisia electorală bulgară, după numărarea a 94% din voturi, partidului GERB (centru-dreapta) a câştigat alegerile parlamentare anticipate desfăşurate duminică în Bulgaria, cu 32,6% din sufragii, cu mult în faţa altor şapte formaţiuni ce vor accede în parlament, relatează AFP şi Reuters. Partidul Socialist Bulgar (BSP), care a susţinut guvernul condus de tehnocratul Plamen Oreşarski, a obţinut doar 15,29% din voturi, iar Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (MRF, a minorităţii turce) a realizat un scor electoral de 14,91% din sufragii şi ar putea chiar să îi depăşească pe socialişti după ce vor fi luate în calcul voturile exprimate de cei aproape 37.000 de emigranţi bulgari din Turcia. Potrivit aceloraşi date, alte patru sau cinci partide vor depăşi pragul de 4% necesar intrării în parlament — Blocul Reformator (de dreapta, potenţial aliat al GERB), cu 8,91% din voturi, Frontul Patriotic (naţionalist), cu 7,32% din voturi, formaţiunea “Bulgaria fără cenzură” (populist), cu 5,58% din voturi, Ataka (xenofob), cu 4,56% din voturi şi, eventual, partidul ABV (social-democrat, al fostului preşedinte Gheorghi Părvanov), cu 4,18% din voturi. Rezultatele oficiale definitive vor fi anunţate la jumătatea acestei săptămâni, după a doua numărare a voturilor de către Comisia Electorală.
Acasă Actualitate Actualitate externă Bulgaria: Partidul GERB este pregătit să formeze un guvern minoritar, dar exclude...