Suntem pândiţi parcă de sindromul dezamăgirii ciclice, mai ales când observăm că nu e trainică pace în Uniunea Social Liberală, dătătoare de speranţe tonice şi, deja, se avansează tot felul de scenarii năstruşnice. O ieşire impetuoasă la rampă, în cursul zilei de vineri, a liderului liberal, Crin Antonescu, cu observaţii critice, dar precar calibrate, la adresa premierului Victor Ponta, urmată de un „adiţional”, ieri, la Pro Tv, nu constituie decât preambulul a ceea ce ar putea să vină. Şi destule alte mârâieli, unele încă în batistă, arată că actuala stare de lucruri este rodul amărui al lungii perioade de opoziţie militantă dar nelucrătoare. Destulă vreme irosită în mitinguri, lozinci şi talk-show-uri, ca să nu mai vorbim de gesticulaţii. Destulă vreme irosită, în care patosul constructiv al unei alianţe beton a fost minat de monomanii contestatare. Împotmolirea de acum e nota de plată a voluptăţii de a striga „Jos Băsescu”, fără preocuparea statornică, inteligentă, de a agonisi ceva dincolo de strigăte. Dacă USL-iştii, adică social-democraţii şi liberalii, îşi pun cu deplină seriozitate mai multe întrebări fireşti, în temeiul votului fără asemănare, primit acum un an, dincolo de unele justificări conjuncturale, vor trebui să-şi asume câteva vinovăţii de fond. Au avut la dispoziţie vreme îndelungată pentru chibzuinţă, pentru a conveni nu asupra uneia, ci a mai multor strategii posibile de guvernare, într-un moment nevralgic, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. Puteau forma şi atrage specialişti în toate domeniile, gata să preia din mers treburile tulburi ale ţării. Şi, peste toate, puteau să se cunoască suficient unii pe alţii, pentru a nu-şi descoperi incompatibilităţi şi orgolii greu reductibile tocmai când au nevoie de coerenţă şi solidaritate deplină. Puteau avea pregătite toate legile necesare desfăşurării programului de guvernare, sfidând până şi ideea de ordonanţă de urgenţă. De fapt, ultimele apariţii ale lui Crin Antonescu, în destule alte ipostaze un redutabil polemist parlamentar, chiar o voce distinctă prin amplitudinea reverberaţiei, au avut un aer pripit, improvizat, fad. Chiar circumstanţiindu-l pe premier pentru unele referiri pasagere ale acestuia la treburile justiţiei, a făcut-o neinspirat, turnând, cum se spune, „gaz pe focul mocnit”, dintr-o confuzie tactică. Simţind parcă, fără a mărturisi, aerul rece ventilat din câmpul social-democrat, de unde, fără pudoarea de rigoare, senatorul Ilie Sârbu a trimis mesaje confuze, de avertizare, mai de grabă, decât nuanţate, în apărarea… premierului. Semn al suficienţei şi inconsecvenţei deloc fireşti unei sănătoase colaborări în interiorul USL. Nu mai vorbim de partizanatul televiziunilor de ştiri. Şi ele cu rostul lor în alterarea spiritului de colaborare liberalo-social-democrat. S-ar putea, desigur, ca vinovaţii să nu fie neapărat liderii mari şi de eşalonul doi din USL, care, de bine, de rău, mai fac eforturi „de reechilibrare”, ci mai de grabă alegătorii, care şi-au format o idee nerezonabilă despre ceea ce se poate şi ce nu. Alianţa DA şi-a dat obştescul sfârşit după doi ani şi jumătate, într-un moment în care, dincolo de proasta coabitare a ex-premierului Călin Popescu Tăriceanu cu preşedintele Traian Băsescu, economia – dacă nu duduia – încă mergea satisfăcător, norii negri ai crizei fiind abia în curs de formare. USL-ul s-a împotmolit sau lasă impresia asta nu doar fiindcă administraţia centrală e neconvingătoare, ci pentru că drumul e greu, dacă nu foarte greu, peste tot în Europa. Apoi, pe vremea opoziţiei, tocmai USL ne-a încurajat să ne facem iluzii, inducându-ne sentimentul că pentru „a ne fi mai bine”, pentru a ieşi din impas, nu-i lipseşte decât victoria în alegeri. Onestamente, s-a crezut într-o lungă suită de promisiuni electorale, doar unele onorate. Şi atunci, de ce se poticneşte USL? Nu cumva doar din vanităţi desluşibile, dar încă neexprimate deschis? Varujan Vosganian spunea deunăzi că o rupere a USL s-ar solda cu prejudicii majore de o parte şi de cealaltă. Greu calculabile, adăugăm şi noi. Iar eventuala majoritate încropită în parlament pentru ţinerea în viaţă a guvernului n-ar mai avea nici o legătură cu masivul vot popular, fără precedent, de acum un an, pro-USL. Într-o declaraţie pentru “Gândul”, preşedintele onorific al PSD a afirmat că ruperea USL ar fi o prostie. Ce s-ar petrece la nivelul administraţiei publice locale e mult mai greu de spus, dacă aşa ceva mai contează.
