Ieri 6 septembrie a.c. Liz Truss (47 de ani), ex-ministru de Externe, a devenit oficial succesoarea lui Boris Johnson după întâlnirea cu Elisabeta a II-a, la Palatul Balmoral din Scoţia, şi va conduce Regatul Unit în plină criză economică, socială şi politică, se spune fără echivalent după mai multe decenii. În acest context dificil Liz Truss n-are soluţii concrete şi după ce docherii şi angajaţii din reţeaua feroviară şi-au manifestat iritarea, se spune că doar au prefaţat revolta consumatorilor la facturile astronomice de energie electrică şi gaz care ar urma să se dubleze de luna viitoare. În politica externă, fosta şefă a diplomaţiei britanice rămână o susţinătoare a Ucrainei –rusofobia este veche în diplomaţia britanică-, dar în relaţii ambigue cu Franţa, despre care a afirmat că nu ştie dacă este „duşman sau prieten” şi chiar UE. Afirmând că modelul său este Margareth Tatcher nu înseamnă nimic. Fiindcă însuşi contextul este altul. Adversara Brexitului până în 2016, apoi după referendumul britanic în favoarea acestuia, rusofobă încarnată, Liz Truss preia mandatul de premier în circumstanţe complexe dacă nu dramatice. Este al 15-lea premier oficializat de Elisabeta a II-a în cei 70 de ani de domnie. Liberal-democrată în vremea studenţiei la Oxford, cu opinii vehemente contra monarhiei şi familiei regale, deputată după 2010, când a devenit conservatoare, cu funcţii în cabinetele David Cameron, Theresa May şi Boris Johnson, Liz Truss cochetează cu principiul lui Peter.
