Mâine, 8 septembrie , Societatea Naţională de “Cruce Roşie” din România marchează Ziua Mondială de Prim-Ajutor , tema din acest an fiind “Prima reacţie la accidentele rutiere”, sub sloganul “Nu ai nevoie de licenţă, ca să salvezi vieţi pe drum”. Conform statisticilor, la nivel mondial sunt înregistrate aprox. 1,25 de milioane de persoane ucise în astfel de evenimente, iar, în România, numai în anul 2017, au fost 1.951 de decese, 8.624 de accidente rutiere grave şi 22.642 de accidente uşoare. “Chiar şi un singur caz de deces pe şoselele ţării este o tragedie. Cursurile noastre de prim ajutor sunt deschise tuturor şi aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu persoane, grupuri şi comunităţi, pentru a salva vieţi”, a precizat Ioan Silviu Lefter director general al S.N. “Cruce Roşie” din România. Mâine (ieri – n.r.) , pentru a marca sărbătoarea, “vom organiza o acţiune publică de monstrativă, în centrul Craiovei, pe str. “Popa Şapcă”, în intervalul 10:30 – 13:00, cu sprijinul voluntarilor pregătiţi în domeniul primului ajutor de bază, fiind desfăşurate exerciţii de similare a unor accidente sau situaţii ce pot provoca victime, prezentând manevrele de prim – ajutor, pentru fiecare situaţie în parte. Până la ora 22:00, vom asigura servicii pentru participanţii la “Street Delivery Craiova”, la solicitarea organizatorilor”, a menţionat Maria Vintilă, director al Filialei Dolj “Cruce Roşie” .