Liga 3 – CSO Filiaşi a câştigat clar derby-ul Doljului din seria a patra / Răzbunarea Filiaşiului şi a lui Georgescu

0
490

În etapa a doua a seriei a patra, Filiaşiul avea de răzbunat în campionat eşecul dur (0-5) din derby-ul doljean disputat în Cupa României contra echipei a doua a Universităţii Craiova. Şi trupa lui Viorel Cojocaru a fost aproape să se impună cu acelaşi scor, doar intervenţiile internaţionalului de juniori L. Popescu păstrând o diferenţă mai mică. Nu a  fost doar o răzbunare a Filiaşiului, ci şi a mijlocaşului Vlad Georgescu, transferat doar cu câteva zile în urmă de la CSU II la Filiaşi. Practic, jucătorul de 18 ani doar a traversat strada, întrucât cele două echipe nu sunt doar colege de serie, ci şi vecine. Până îşi renovează arena de acasă, Filiaşiul joacă şi se antrenează pe „Oltenia” (fostul Chimia sau Combinat), stadion aflat practic la doi paşi de cel din Işalniţa, care găzduieşte anul acesta satelitul Craiovei.

Dacă în Cupă Universitatea II se întărise de la prima echipă cu Straton, Mazarache, Ivan sau Bancu, de această dată Mogoşanu a avut aproape doar juniori la dispoziţie, excepţiile fiind Căle şi Scarlat, care oricum nu au contat în joc. Prima parte a fost echilibrată, cu câte o şansă importantă pentru fiecare echipă. A doua repriză avea să fie însă dominată net de gazde, care au deschis scorul din start. Georgescu a finalizat cu un şut puternic din careu faza creată de Fotescu şi a savurat intens golul contra fostei echipe. Mijlocaşul i-a întors serviciul atacantului, obţinând un penalty cu ajutorul arbitrului Gulei, revenit la Işalniţa după ce făcuse praf meciul din Cupa României, CSU II – Minerul Motru. Gazdele ratează alte 2 ocazii imense înainte de a stabilit scorul final tot din penalty. Ciocoteală s-a jucat cu o minge în careu până l-a faultat pe Pârvuică, iar Fotescu a transformat la fel de sigur. „Mă bucur pentru victorie şi m-am bucurat la gol pentru că aşa am simţit. Am primit mult mai mare încredere din partea conducerii de la Filiaşi. Sper să fac un sezon bun aici şi poate la un moment dat să revin la echipa pentru care am sentimente, CS Universitatea Craiova” a declarat la final eroul zilei, Vlad Georgescu. „Mă aşteptam să câştigăm şi a făcut-o clar, meciul din Cupă a fost doar o întâmplare, Craiova venea cu jucători de la prima echipă, iar noi abia ne reunisem” a spus şi oficialul gazdelor, Florin Spânu.

În seria a 3-a, ACS Podari a pierdut cu 3-0 în deplasare cu CS Ştefăneşti. Golurile au venit în repriza secundă, dublă pentru Dobra şi Mircea Gheorghe a stabilit scorul final. Dragoş Bon a jucat cu: Mecea – Marcu, Dina, Dreşcă, Ciocioană – Săceanu (77 Rioşanu), Marinoiu (78 Cimpoeru) – Badea, Preda, Raicea – Şerban (84 Mirescu).

CSO Filiaşi – CS Universitatea II Craiova 3-0

Au marcat: Georgescu 47, Fotescu 60, 89 – ambele din penalty.

Stadion: „Oltenia”, Işalniţa, spectatori: 500.

CSO Filiaşi: Nica – Tudorache, Bălașa, Lupu, Neacșu – Moraru (64 Petcu), N. Popescu, Georgescu (75 Obeanu), Mainerici (84 Pârvuică) – Fotescu, Bălă (67 Simcea). Antrenor: Viorel Cojocaru.

CSU II Craiova: L. Popescu – Ghincea, Drăghici, Ciocoteală, Luică – Căle (55 Scarlat), Gârbiță, Iuga, Manea – Jurj (55 Buzărnescu), Dinu (55 Căpățână). Antrenor: Daniel Mogoşanu.

Arbitri: Silviu Gulei (Tr. Severin) – Caius Drulă (Tr. Severin), Andrei Călușeru (Salcia)