Localităţile vor fi reclasificate în funcţie de numărul de locuitori, iar primarilor le vor creşte salariile

0
286
Liviu Dragnea

Vicepremierul Liviu Dragnea anunţă că a preluat propunerea Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) de a reclasifica localităţile în funcţie de numărul de locuitori, el arătând că unii primari vor primi, în consecinţă, salarii majorate de la 1 ianuarie 2014, ca urmare a acestei reclasificări. „Până acum, clasificarea localităţilor era în funcţie de comune, oraşe, municipii, fără să se ţină cont de numărul de locuitori. Propunerea lor, corectă, este ca în legislaţie clasificarea să fie realizată în funcţie de numărul de locuitori, pentru că sunt comune care au 15.000 de locuitori şi oraşe care au 1.700 de locuitori. E incorect ca într-un oraş cu 1.700 de locuitori indemnizaţia primarului să fie mai mare decât a unui primar care conduce 15.000 de locuitori”, a spus Dragnea după întâlnirea cu reprezentanţii ACoR. El le-a şi spus edililor că salariile le vor creşte de la 1 ianuarie 2014, ca urmare a reclasificării, dar şi pentru că urmează să primească sporuri şi prime, ca restul funcţionarilor din instituţie. „Premierul a fost de acord cu câteva principii importante: în primul rând să acordăm şi primarilor aceleaşi drepturi pe care le au funcţionarii din primării. Orice drepturi salariale le au funcţionarii din primării le vor avea şi primarii. Premierul mi-a cerut, şi lucrăm împreună cu Ministerul Muncii la o legislaţie prin care într-o instituţie cel mai mare salariu să-l aibă şeful instituţiei. (…) I-am solicitat premierului, şi a fost de acord, să mărim salariille primarilor, pentru că există o responsabilitate uriaşă la primari şi nu este corelată cu nivelul de salarizare. Ideea proastă de acum mulţi ani, când s-au gândit salariile primarilor şi s-a spus să nu mai aibă nici alte drepturi, este o idee foarte proastă, care încurajează corupţia. Premierul a hotărât că vom rupe această cutumă greşită şi, începând cu 1 ianurie, veţi avea”, le-a spus Dragnea primarilor, la discuţie participând şi premierul Victor Ponta. Acesta le-a transmis reprezentantilor Asociatiei Primarilor din România că le va rezolva cererea de a face parte din comisiile de inventariere, prevăzute de Legea retrocedărilor, el arătând că le face un rău, dar că responsabilitatea va fi împărţită şi nu-şi va lua doar el înjurăturile. „Sunt cereri ale dumneavoastră pe care le rezolvăm imediat. Aţi zis să fiţi în comisii la Legea cu restituirile, să fiţi preşedinţii comisiilor. E logic. Mie mi-e că vă fac un rău că vă pun preşedinţi la comisiile alea, dar dacă vreţi, vi-l fac. Că e un necaz cu alea. S-au retrocedat, şi ştiţi foarte bine, avem hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care vi s-a dat tot satul sau toată comuna şi nu aveţi cum să vă opuneţi, cum nu am nici eu cum să mă opun. Deci, într-un fel am luat-o pe noi”, le-a spus Ponta primarilor. El a precizat că la proxima şedinţă de Guvern, miercuri, va fi dată o ordonanţă în acest sens. „Aveţi dreptate. Vreau să vă spun sincer: miercuri, dacă putem să dăm ordonanţa să vă punem şefi de comisii, vă punem, că e foarte bine. Vreau să împărţim responsabilitatea, să nu îmi iau doar eu înjurături”, a spus Ponta.