Italia, paralizată de o grevă generală

0
341
Susanna Camusso

Mii de manifestanţi au început să se reunească ieri, la Roma, pentru a protesta faţă de planul de austeritate – a cărui examinare a început tot ieri, în Senat – la apelul principalului sindicat italian, CGIL, care a lansat apelul la grevă generală pe durata întregii zile. „Este un plan pe care ţara nu îl merită”, „suntem pe marginea prăpastiei, avem nevoie de un guvern responsabil”, a declarat secretarul general al CGIL, Susanna Camusso. Manifestaţii erau prevăzute în aproximativ 100 de oraşe din peninsulă. În cursul dimineţii, erau deja 10.000 de manifestanţi la Florenţa şi câteva mii la Genova. Greva a provocat perturbări în numeroase sectoare, în special în transporturi. Avioanele, trenurile, autobuzele, metrourile şi vapoarele au  înregistrat anulări şi întârzieri. Mai multe locuri turistice, cum ar fi Colosseum, Forul roman sau Galleria Borghese, au fost închise din cauza mişcării. Greva a afectat, de asemenea, spitalele şi poşta. În ţara noastră, traficul aerian a avut serios de suferit, trei curse Wizz Air care trebuiau să decoleze de pe Aeroportul Băneasa spre Bergamo, Veneţia şi Pisa fiind  anulate, iar o alta a plecat spre Roma cu aproape opt ore întârziere. O altă cursă Wizz Air, care trebuia să decoleze de pe Aeroportul Internaţional din Timişoara cu destinaţia Roma, a fost anulată, iar alte şapte curse Carpatair înregistrau întârzieri.