Ideile promovate de PDL, similare cu ale fasciştilor

0
330
Adrian Năstase

Liderul PSD Adrian Năstase spune, pe blogul personal, că PDL nu trebuie să mai fie tratat ca o formaţiune politică obişnuită, deoarece a devenit „o autentică Legiune anti-românească”. Năstase sugerează că, prin discursul agresiv şi preferinţa pentru culoarea verde, pedeliştii seamănă cu legionarii: „Şcoala de dresaj politic. Cam aşa ar fi trebuit să se numească şcoala politică de vară a PDL, din acest week-end. Pentru că ce am văzut acolo este dincolo de orice ne puteam imagina. Tinerii PDL nu au fost strânşi la mare pentru a învăţa politică, pentru a afla câte ceva despre democraţie sau despre guvernare. Au fost adunaţi pentru un singur lucru: să fie dresaţi să devină. (…) Tinerilor (oricine ar fi fost acolo) li se spală mintea şi li se oferă lecţii anti-România, anti-democraţie şi anti-societate. Sunt mulţi care, ca şi mine, au citit în istorie şi au văzut că cei din PDL nu inventează ceva nou. Lumea a mai trecut prin astfel de atitudini. Doar că cei din PDL chiar se joacă cu focul! Promovează pe faţă valori care, în alte vremuri, au dus la totalitarisme, la ură, la război civil, chiar la fascisme… Aceşti tineri sunt pregătiţi să devină, să devină membri disciplinaţi şi înrăiţi ai Legiunii lui Traian”.