SCMU Craiova, locul 3, la “Cupa Vâlcii”, urmează “Cupa Craiovei”

0
384

Handbalistele de la SCMU Craiova continuă pregătirele pentru noul sezon, care va debuta la sfârşitul acestei luni. Într-o nouă formulă, una care ar fi menită să readucă formaţia din Băie în cupele europene, s-au jucat şi câteva meciuri amicale, care nu au convins însă în privinţa obiectivului propus. În primul joc, Craiova a egalat în ultima secundă la Tg. Jiu formaţia locală, al doilea meci a fost pierdut la scor, 25-35, în fieful campioanei, CSM Bucureşti. Meciul respectiv a provocat deja un mic scandal la SCM Craiova. Încercând să scuze eşecul drastic, resposabilii media de la SCM Craiova au postat că antrenorul Burcea a folosit tot lotul după pauză, de parcă acelaşi lucru nu l-ar fi făcut şi gazdele, fiind vorba de un amical. Mai mult, Craiova nu a mizat pe 3 jucătoare tinere, în timp ce CSM a rulat întreg lotul, inclusiv junioarele. Diversiunea celor de la SCM a fost demascată de cei de la “Handbal feminin”, care au scris: “Tânărul administrator al paginii de Facebook a Craiovei a simțit nevoia să caute motiv pentru a justifica înfrângerea la 10 goluri din Sala Polivalentă, ca și cum asta ar fi cauza diferenței de scor, faptul că antrenorul ar fi rulat lotul, cum fals se afirmă. Aparent, chiar contează rezultatele din meciurile amicale și mai puțin ce pregătești în ele. Nu e corect ca oamenii să fie blocați după ce contrazic ceea ce se scrie (în mod fals) pe pagina oficială a clubului. Pe bună dreptate. Ce face persoana care se ocupă de pagina Craiovei e desprins din alte timpuri”.

Următorul meci al Craiovei a fost la “Cupa Vâlcii” şi a însemnat o nouă înfrângere la scor, 34-27, în faţa organizatoarei, SCM Rm. Vâlcea. Au marcat pentru Craiova: Krpez 5, Milosavljevic 4, Malovic 4, Constantinescu 3, Joao 3, Mugosa 2, Colac 2, Burcea 2, Jipa 1, Milic 1. SCMU Craiova a câștigat finala mică a turneului amical de la Râmnicu Vâlcea, scor 27-24 cu Dacia Mioveni, într-un duel care se va repeta şi în prima etapă de campionat, la Mioveni. Vâlcea a câştigat turneul, după 31-26 cu VAC din Ungaria.

Următoarele meciuri amicale pentru trupa lui Bogdan Burcea vor avea loc în Sala Polivalentă, în cadrul “Cupei Craiovei. Programul complet: 10 august, ora 18:00, SCM Universitatea Craiova – CSM Târgu Jiu, 11 august, ora 18:00, CSM Târgu Jiu – Gloria Buzău, 12 august, ora 11:30, SCM Universitatea Craiova – Gloria Buzău.