L. Balint: “Vreau să văd reacţia băieţilor în acest moment dificil”

0
467

În etapa a 4-a a Superligii se dispută derby-ul Băniei, meciul Fcu – Universitatea Craiova, az, de la ora 21.30, în Complexul Sportiv Craiova. Antrenorul Ştiinţei, Laszlo Balint, speră într-un prim succes în campionat, care să aducă şi moral pentru returul cu Zorya, din Conference League.

„Un meci special, dificil pentru noi, nu vine într-un moment plăcut pentru noi, dar am pretenţia că antrenez un grup de caractere şi trebuie să se vadă în momente grele, am avut discuţii cu ei colectiv şi individiual şi reacţia lor este bună şi sunt convins că se va vedea. Nu vreau să ne plângem, dar oboseala se simte, au fost multe călătorii. Nu-mi este teamă, dar este preocupare, pasiune, ne dorim foarte mult să facem un meci bun şi să ne asigurăm prima victorie din acel sezon. Am ştiut dinainte de a semna contractul ce înseamnă acest meci, vin de la o echipă cu suporteri, UTA, care avea o rivalitate la fel de mare, UTA – Poli, şi ştiu că adrenalina este mare. Pe hârtie, lucrurile sunt echilibrate la acest derby, ei sunt în formă, joacă bine, dar şi noi avem armele noastre. Ne dorim punctele, prima victorie în campionat, care să ne aducă şi moral bun pentru returul din Conference League” a declarat Laszlo Balint despre jocul de mâine seară.

Laszlo Balint recunoaşte că echipa este într-un moment dificil, că jocul suferă şi că nu sunt rezultate, dar că nu s-a gândit să demisioneze.

„Mi-aş fi dorit mai mult, să începem mai bine în campionat, dar am experienţă şi nu e cazul să dramatizăm. Anul acesta am trecut peste nişte adversari peste care anul trecut nu s-a trecut, dar lumea minimalizează lucrul acesta, spune că e o normalitate. Fotbalul românesc dă de greu, suferă, când joacă în 3 în 3 zile.  Ne dorim cu toţii mai mult, muncim pentru acest aspect, sunt anumite cauze care influenţează această oscilaţie a echipei, am făcut o analiză, când echipa a jucat din 3 în 3 zile, rezultatele au fost nesatisfăcătoare, ne-am uitat şi anul trecut cum a fost, echipele româneşti care participă în preliminariile europene suferă. Nu e problema de pregătire fizică, dar nu am reuşit să fim mobili, nu am reuşit să fim creativi pe atac, apare şi încărcătura mentală. N-am fi bărbaţi dacă nu am recunoaşte că este un moment dificil. I-am criticat pe jucători doar după meciul cu U Cluj, dar băieţii şi-au asumat. Am suferit şi ca joc şi ca eficienţă, dar fotbalul este făcut din momente. Nu m-am gândit niciodată să plec, am venit să muncesc şi asta e convingerea şi acum. Mă gândesc numai la un rezultat pozitiv mâine seară, e un meci special şi sper să bifăm prima victorie în campionat. Am discutat cu domnul Rotaru, discuţii normale, despre ce vrem să facem, ne dorim să muncim mai bine şi mai eficient, lucrurile se pot schimba de la o zi la alta. Apare o apăsare, jucătorii se simt afectaţi, dar am avut discuţii şi de aici înainte se pot face lucruri bune, băieţii sunt foarte determinaţi să depăşească acest moment” a declarat Laszlo Balint.

„Suntem într-o pasă nu foarte bună, dar încercăm să ridicăm capul, sper să creştem de la meci la meci. Nu ştiu de ce spuneţi că nu e un început bun de campionat, eu spun că suntem binişor, suntem în grafic. Trebuie să ne uităm în viitor, să începem să câştigăm meciuri. A fost o săptămână foarte grea, am trecut peste ea cu brio. Vă spun sincer că avem toată încrederea că vom face o partidă foarte bună, am avut discuţii între noi şi cred că au fost benefice. Trebuie să acceptăm ce se întâmplă acum, avem potenţial uriaş, avem valoare, cred că vom depăşi acest moment începând de mâine. Asta a fost situaţia, trebuie să punem capul în pământ şi să aducem victorii” a declarat Paul Papp.

Meciul de azi va fi condus de Istvan Kovacs, ajutat la cele două linii de asistenții Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Al patrulea oficial va fi Radu Petrescu, iar arbitri VAR: Cătălin Popa şi Radu Ghinguleac. În sezonul precedent, Universitatea Craiova s-a impus în ambele dueluri directe cu formaţia lui Adrian Mititelu, cu acelaşi scor, 2-0.