Afacerile Etex Building Performance (Siniat) s-au majorat cu 10% în primul semestru

0
491

Producătorul de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi Etex Building Performance (Siniat România), parte a Grupului Etex, a înregistrat, în primul semestru al acestui an, o cifră de afaceri de 130 milioane de lei, în creștere cu 10% față de primele șase luni ale anului trecut, ca urmare a avansului vânzărilor din retail și a diversificării mixului de produse, în ciuda contextului economic dificil.

„Deciziile pe care le-am luat imediat după declanșarea crizei cauzate de coronavirus, au contribuit la temperarea reculului pieței și creșterea vânzărilor pe segmentul de retail. Vom fi atenți la evoluția pieței, mai ales că vom avea de trecut peste o serie de provocări în perioada următoare. Suntem însă încrezători în potențialul de creștere al economiei românești și al piețelor din Europa de Sud-Est, motiv pentru care ne propunem să continuăm investițiile în creșterea capacității de producție la fabrica noastră de la Turceni care, în cazul în care se vor concretiza, vor contribui la dezvoltarea economică și la crearea de locuri de muncă în Gorj, județ care are mare nevoie de infuzii de capital”, a declarat Andrei Popa, directorul comercial al Etex Building Performance.

Compania și-a propus să investească 5-6 milioane de euro într-o instalație de desulfurare a gipsului la termocentrala de la Rovinari a Complexului Energetic Oltenia pentru a asigura continuitatea materiei prime la fabrica sa de gips-carton de la Turceni. Suma s-ar adăuga celor peste 52 de milioane de euro investiți până în prezent în unitatea de producție din județul Gorj.

Strategia comercială aleasă de Etex Building Performance în prima jumătate a anului s-a bazat pe creșterea vânzărilor de produse complementare plăcilor de gips-carton, pe segmentul de gleturi și tencuieli – de exemplu gama Adera, care include singura tencuială armată cu fibre produsă în România, precum și extinderea cu produse complementare a gamei Smart, destinată pieței de retail și meseriașilor. Compania a beneficiat astfel de faptul că micile lucrări de reparații și renovările de locuințe au fost mai puțin afectate în această perioadă, în care mulți dintre românii care au lucrat de acasă avut mai mult timp pentru lucrări de renovare.

În același timp, produsele inovatoare concepute și fabricate la Turceni au susținut această creștere și au consolidat rolul de hub regional de export al Grupului Etex pentru Europa de Sud-Est. Ponderea exporturilor reprezintă aproape jumătate din producția companiei.

Compania este unul dintre furnizorii importanți pentru cele mai mari proiecte comerciale și logistice din țări precum Serbia, Grecia sau Bulgaria, ceea ce a permis ca vânzările companiei pe segmentul proiectelor mari să se mențină la nivelul anului trecut. Astfel, gama de soluții de protecție la foc Promat a avut o contribuție importantă în primul semestru la creșterea vânzărilor companiei pe acest segment.

Etex Building Performance a lucrat împreună cu clienții și furnizorii astfel încât să evite blocajele și să dea un semnal pozitiv în piață, în condițiile în care majoritatea partenerilor companiei și-au continuat proiectele. În aceste condiții, compania a continuat să livreze către ansamblurile mari de locuințe, clădiri de birouri și spații logistice.

Fabricile Etex Building Performance de la Turceni și Aghireșu și-au continuat operațiunile fără întreruperi în toată această perioadă, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță a personalului, angajații nefiind sub nicio formă afectați de criza de coronavirus. Compania a decis să se bazeze pe resursele proprii și să nu apeleze la niciunul dintre programele generoase de sprijinire a economiei inițiate de guvern.

 

Despre Etex Building Performance – Siniat România

Compania Etex Building Performance este membră a Grupului Etex, unul dintre cei mai mari producători și furnizori mondiali de materiale și soluţii pentru construcţii. Grupul Etex desfășoară activităţi în 44 de ţări din Europa, America Latină, Africa, Asia și Oceania, având peste 17.000 de angajaţi care își desfășoară activitatea în 121 de fabrici.

În România Etex operează două unități de producție de materiale de construcții sub brandul Siniat: fabrica de gips-carton de la Turceni și fabrica de ipsosuri, gleturi și tencuieli pe bază de ipsos de la Aghireșu.

Compania furnizează produse din ipsos și sisteme de gips-carton pentru numeroase proiecte din industria hotelieră, clădiri de birouri, clădiri rezidențiale, spitale, centre comerciale și spații industriale.

Mai multe informații despre Siniat găsiți la: www.siniat.ro