Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Viktor Orban a depăşit de mult regulile diplomatice şi de vecinătate”

0
428

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine că premierul Viktor Orban, după toate declaraţiile de la Tuşnad nu a fost “taxat” aşa cum se cuvine de autorităţile statului român. De fapt, acestea nu au avut reacţie. Pe de altă parte, vicepreşedintele EPP spune că nu înţelege de ce Orban consideră că “UE duce o politică rusească primitivă”, faptul că el este un apropiat a lui Putin, asta deja nu mai e un secret, dar să susţii acest lucru, nu e în regulă.

“După părerea mea declaraţiile lui Viktor Orban despre statul pe teritoriul căruia el îşi susţine prelegerea, fără participarea reprezentanţiilor acestui stat, în mod normal, sunt de neconceput. Ar trebui taxate, dar, din păcate autorităţile din ţara noastră nu au reacţionat. A depăşit zic eu regulile diplomatice, dar şi de vecinătate. A făcut tot felul de afirmaţii…cum că noi nu am ştiut ce să facem cu maghiarii din Transilvania. Păi ce să fi făcut…ceea ce au făcut ei, că i-au asimilat definitiv pe românii din Ungaria. Pentru că atunci când spui că alţii nu au fost în stare, trebuie să explici ceea ce ai făcut tu. Iar dacă Ungaria spune că România nu a făcut nimic cu maghiarii, atunci mă uit să văd ce a făcut Ungaria cu românii. Păi înţeleg că Viktor Orban ne sfătuieşte să-i asimilăm şi noi pe maghiari. Iar legat de declaraţia lui despre politica UE, că ar fi „o politică rusească primitivă”, stau să mă gândesc ce ar trebui să facem cu Rusia ? Să recunoaştem cele două enclave din Ucrainei ? Să recunoaştem anexarea Crimeei ? Adică, cine e primitiv…Uniunea Europeană că acţionează la nişte acţiuni primitive ale Rusiei, pentru că asta este realitatea. Orban este un aliat a lui Putin”.