Sărbătorile religioase ale lunii august

0
427

August, ultima lună a anului bisericesc care începe la 1 septembrie, este marcată de cea mai mare sărbătoare închinată Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu – Adormirea Maicii Domnului (în popor cunoscută ca Sfânta Maria Mare), sărbătoare cinstită de credincioşii creştin ortodocşi în fiecare an la 15 august. Praznicul este precedat de Postul Adormirii Maicii Domnului, care a început la 1 august, precizează preot Gheorghe Cioiu, pe site-ul Mitropoliei Olteniei.

Postul-Adormirii-Maicii-DomnuluiPe 1 august, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea Scoaterii cinstitului lemn al Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, iar pe 5 august a fost pomenit Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, canonizat în  anul 1992. Ieri a fost cinstit praznicul împărătesc al Schimbării la Faţă a Domnului (cu dezlegare la peşte), urmat, astăzi, de pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, canonizată în 1992.

Pe 11 august este pomenit Sfântul Ierah Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti (1502 – 1508). O parte din moaştele Sfântului sunt adăpostite de Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, mai scrie pr. Gheorghe Cioiu.

A doua zi după praznicul Adormirii Maicii Domnului, la 16 august, Biserica noastră îi pomeneşte pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache. Tot în ziua de 16 august este cinstit şi Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic (canonizat în 2008).

Pe data de 21 august sunt pomeniţi Sfinţii Mucenici Donat diaconul; Romul preotul; Silvan diaconul şi Vetus (canonizaţi în 1992), pe 23 august este prăznuit Sfântul Mucenic Lup, iar pe 27 august Sfântul Mare Mucenic Fanurie. Pe 29 august este pomenită Tăierea cinstitului Cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (zi de post aspru, indiferent în ce zi din săptămână cade sărbătoarea).

În penultima zi din august sunt pomeniţi Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (canonizat în anul 2007) şi Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu (canonizat în anul 2008), iar pe 31 august, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Aşezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului.