Şcoala de Vară a Consiliului Naţional al Elevilor

0
349

În perioada 5-12 august a.c., liderii elevilor din România se întâlnesc în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Consiliului Naţional al Elevilor, cuprinsă în programul Şcolii de Vară, modulul Consiliul Naţional al Elevilor, de la Sinaia, program finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

 Deschiderea oficială a Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor a avut loc ieri, în prezenţa unor reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Tineretului şi Sportului, reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti (ANOSR – Alianţa Naţională a Studenţilor din România, UNSR – Uniunea Naţională a Studenţilor din România şi USR – Uniunea Studenţilor din România), precum şi liderii Asociaţiei Elevilor Mehedinţeni, Asociaţiei Tinerilor pentru România şi invitaţi din partea Wedu.ro, platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor.

Scopul acestui eveniment este dezbaterea şi votarea unui nou Regulament de Organizare şi Funcţionare a structurii reprezentative a elevilor din România şi a Regulamentului de Organizare Internă, prezentarea rapoartelor de activitate a membrilor Biroului Executiv. De asemenea, se vor elabora şi metodologia pentru alegerile din anul şcolar viitor şi paşii necesari pe care elevii trebuie să îi urmeze, în vederea îndeplinirii unui proces electoral corect şi transparent la nivel şcolar, judeţean, regional şi naţional.

„Pe parcursul săptămânii petrecute la Sinaia vor avea loc sesiuni de dezvoltare personală şi profesională prin trening-uri şi workshop-uri facilitate de profesori din reţeaua de formatori CNE. Evenimentul îi reuneşte, pe lângă preşedinţii Consiliilor Judeţene ale Elevilor, şi pe membrii Biroului de Presă al CNE, partenerii şi profesorii coordonatori ai reprezentaţilor elevilor, fiind finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Adunarea Generală Extraordinară a CNE de la Sinaia este a doua întâlnire de acest gen în anul şcolar 2013-2014, după cea din februarie 2014, de la Braşov, care a avut ca scop alegerea noii conduceri a Consiliului Naţional al Elevilor”, a precizat Tudor Găitan, secretar în cadrul CNE.