Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunţat, ieri, numărul locurilor de muncă vacante în toată ţara – 14.406, cele mai multe fiind disponibile în Prahova (1.573), Bucureşti (1.498) şi Cluj (1.110). Cele mai puţine job-uri disponibile sunt în Bacău, nouă la număr. În judeţul Dolj, în jur de 70. La mare căutare sunt programatorii şi inginerii mecanici, dacă ne referim la locurile de muncă ce solicită studii superioare, iar la categoria şcoli profesionale există o criză de confecţioneri.
În Arad sunt 840 de job-uri vacante, Argeş – 730; Iaşi – 593; Timiş – 539; Constanţa – 520; Hunedoara – 463; Bistriţa-Năsăud – 404; Neamţ – 391; Sibiu – 383; Vâlcea – 380; Harghita – 367; Ilfov – 363; Gorj – 346;Satu-Mare – 333; Teleorman – 286; Braşov – 285; Maramureş – 258; Călăraşi – 256; Bihor – 216; Olt – 212; Dâmboviţa – 190; Brăila – 181; Mureş – 164; Tulcea – 164; Buzău – 163; Vaslui – 163; Giurgiu – 152; Galaţi – 146; Alba – 109; Covasna – 100; Sălaj – 96; Ialomiţa – 94; Suceava – 80; Botoşani – 73; Vrancea – 62; Mehedinţi – 20 şi Caraş-Severin – 17.
La nivel naţional este nevoie de 20 de consilieri juridici
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 990 locuri de muncă, după cum urmează: 77 de programator, 62 – inginer mecanic, 34 – referent, 30 – inginer nave, 25 – inginer de sistem software, 23 – inginer construcţii civile, industriale şi agricole, 22 – specialist marketing, 21 – inginer producţie, 20 – consilier juridic etc.
Industria confecţiilor, caută personal
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 13.416 locuri de muncă, dintre care: 1.411 de confecţioner-asamblor articole din textile, 939 – muncitor necalificat în industria confecţiilor, 622 – muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 429 – lucrător comercial, 412 – operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, 392 – confecţioner cablaje auto, 333 – sudor, 306 – vânzător, 303 – şofer autocamion/maşină de mare tonaj etc.