O altă manieră de a privi lucrurile

0
582

Nu cred că Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, acum, liderul liberalilor şi Marcel Ciolacu, prim-ministru de puţină vreme, liderul social-democraţilor, sunt copleşiţi de resorturile unei nezdruncinate prietenii. Dar şi unul şi altul, cu fireştile limite constitutive, au găsit de cuvinţă, dincolo de orice stranie idiosincrazie, să nu rămână contaminaţi de indispoziţii prosteşti şi să se integreze într-un scenariu civilizat, în actul guvernării, într-un raport normal cu o realitate aproape dramatică, dictată covârşitor de ceea ce se petrece lângă noi. E indiscutabil un progres sau măcar o promisiune de progres, faţă de coabitările politice anterioare, punctate de nu puţine spontaneităţi aberante, aproape mârlăneşti. Putem admite multe neajunsuri ale actualei coaliţii de guvernare, asimetrii fireşti, în care se mai bagă băţul printre gard, cum se spune, de acarii de serviciu, dar s-a conturat o arvună a unei posibile continuări a coabitării. În politică, prietenia e o virtute prost plasată. Şi unul şi altul înţeleg că n-au găsit soluţii potrivite la toate problemele ţării –destule la număr-, că nu rareori s-au văzut depăşiţi, că s-a mai şi greşit pe ici pe colo, că echipele lor de consilieri nu sunt de vrăjitori, ci de funcţionari obişnuiţi, a căror gândire nu e infailibilă. Pentru prima dată, în anii din urmă, s-a convenit că ura bezmetică, înfruntarea uneori isterică, injuria puturoasă nu sunt obligatorii, în relaţia celor două reprezentative partide. La inaugurarea de ieri a podului de la Brăila –una dintre cele mai ambiţioase iniţiative de modernizare a infrastructurii de transport din România, realizată cu fonduri europene, cu expertiză internaţională de referinţă şi tehnologie de ultima generaţie- şi unul şi altul au avut alocuţiuni, circumscrise momentului, regăsindu-se în finalizarea acestei amenajări complexe. Mutatis-mutandis, ne putem întreba de ce în ţară, la nivelul organizaţiilor din teritoriu, se menţine anacronic embargoul colaborării dintre social-democraţi şi liberali, sosiţi apropiat, la socotirea voturilor, la ultimele alegeri locale. Şi social-democraţii şi liberalii nu sunt nişte entităţi politice în sine, ci au ca menire declarată, a fi în slujba alegătorilor. A comunităţilor la care se revendică. Or, dacă votul a fost cum se cunoaşte, în bună măsură apropiat, nu pot fi de acord cu puriştii luptei fără răgaz, cu cei care vorbesc de ipocrizia discursului. Sunt câţiva liberali de reală calitate în serviciile deconcentrate la Dolj, după cum sunt şi câţiva social-democraţi, de asemenea inspirat plantaţi în funcţiile respective. Nu ne hazardăm în confecţionarea unui raport. Însă uneori, ne putem gândi dacă nu cumva cooperarea Nicolae Ciucă – Marcel Ciolacu nu este şi născătoare de emulaţii. Fiindcă oricum născătoare de vid au fost experienţele anterioare. În puzderia de necazuri, cu care este confruntată orice administraţie publică locală sau judeţeană, în vremuri ca cele pe care le trăim, ne putem întreba dacă nu era mai bine, ca din capul locului, abandonându-se recomandările „centrului”, în respectarea votului popular, nu se sucomba în semitonuri, când se putea problema unei opţiuni. Cu o tenacitate imperturbabilă, imuni la vitregia contextului, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă probează că totuşi mulţimea este educabilă şi fierbinţeala ideologică se poate domestici, iradiind o subltilă pedagogie: fructificarea situaţiei favorabile dacă ea există sau ignorarea situaţiilor nefavorabile dacă ele apar.