Gramatica – lumina limbii române (Fănuş Neagu)

0
222

Nu mă înscriu printre detractorii performanţei insolite a calculatorului şi internetului, care au introdus în metabolismul informării noastre cotidiene un coeficient de facilitate, de acces prompt, dar ş de lene mentală, pasivitate şi impostură. Dacă lectura e în deplâns declin, putem spune că, dimpotrivă, scrisul trece printr-un moment de ebuliţiune, prin racordarea noastră la reţelele de socializare. Se scrie mult, dar se scrie cu picioarele. Pofta de a scrie nu mai e un sindrom adolescentin al liceanului solitar, de odinioară, care fără să aspire la notorietate, fără orgolii şi veleităţi umplea sertare sau caiete de dictando de însemnări şi toată lumea, acum, pe Facebook, Instagram, Twitter etc., cu stupori gramaticale, mutilează literalmente limba română, -vorbind peltic, oblic şi opintit-, despre care poetul Nichita Stănescu spunea, într-o împrejurare, că „e patria sa”. Nu mai vorbim de diversificarea genurilor oralităţii –interpelarea, replica, negocierea, discursul- deja profesiuni distincte. Toată lumea se exersează în meştejugul vorbirii publice, toţi dau târcoale vituozităţilor retorice. Ce e prin Parlament, dar şi în rândul miniştrilor care se aferează în spaţiul public, pe la televiziuni, rătăciţi prin grădina gramaticii, fără să aibă dubii sau complexe, stârneşte nu rareori amuzamentul. Dar şi perplexitatea. Într-un text „par lui-meme”, marele scriitor Fănuş Neagu spunea că limba română se învaţă de la mamă, bunici şi profesori, din Biblia lui Galaction, din şoapta pământului, din cărţile cronicarilor neamului, din clocotul munţilor, din poezia populară. Limba, spunea marele scriitor, este fenomenul cel mai viu al acestei ţări, apa în care au fost botezaţi Eminescu, Iorga, Enescu, Panait Istrati, Perpessicius. Iubind-o, te slujeşte. De proşti se depărtează fără să-i urască. Tudor Arghezi, plin fiind de prea multă limbă română, nu bătea cuvintele cu joarda şi nu le jupuia de şapte rânduri de piei, ci scotea din firea lor partea de cântec nevăzută şi tăinuită din începuturi. Furios pe comportarea prea cuminte a anumitor reguli, el ne-a umplut urechea cu o muzică nouă. A vorbi şi a scrie gramatical înseamnă a avea puncte cardinale. Gramatica e lumina limbii române. Fără ea cuvintele ar fi cu ochii arşi de uitare şi şi-ar pierde potecile. Nu am găsit o pledoarie mai vibrantă pentru acurateţea limbii române, atât de convingătoare, poate chiar exhaustivă, ca la autorul romanului „Îngerul a strigat”, animat să împlinească Testamentul Văcăreştilor: „Creşterea limbii româneşti”. Fănuş Neagu este cel care a retrezit cuvintele, făcându-le să surâdă. Am întrebat-o zilele trecute, pe eminenta profesoară de Limba Română, Carmen Lucia Ştefănescu, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, un cadru didactic dintr-o veritabilă croială universitară, cu notabilă experienţă la catedră, ce e de făcut. Cu amabilitate, mi-a răspuns acceptând, printr-un oftat sugestiv, degradarea vizibilă a discursului scris sau oral, tolerarea şi încurajarea exprimării incorecte gramatical, sancţionarea în mică măsură a greşelilor ortografice şi de punctuaţie la examenele scrise. Explicaţia? Studiul gramaticii se face în învăţământul primar şi gimnazial; în liceu se insistă asupra elementelor de stilistică, de expresivitate artistică şi asupra unor aspecte ale vocabularului; normele gramaticale nu se mai studiază în liceu, iar programa permite decât în mică măsură corectarea greşelilor pe care le fac elevii, în mod frecvent, atât în scris cât şi în exprimarea orală. Elevii trebuie să înveţe să redacteze diferite tipuri de texte –eseu liber, argumentativ, structurat, etc.- fără să aibă un vocabular diversificat şi adecvat sau să cunoască valoarea diferitelor părţi de vorbire: verbe de declaraţie, de stare, conectori, etc.. Dar cel mai grav lucru, ne-a spus distinsa profesoară, este tendinţa de tolerare a greşelilor gramaticale sub pretextul simplificării procesului de comunicare. Studierea gramaticii în liceu şi încurajarea lecturii pentru îmbogăţirea vocabularului ar oferi tinerilor o alternativă la modelul de comunicare online, care tinde să anihileze exprimarea „academică”, în numele unei aparenţe eficiente. Zilele acestea, preşedintele Klaus Iohannis, a invitat la Cotroceni liderii formaţiunilor din coaliţia de guvernare pentru a discuta despre proiectul său „România Educată”. Cum scriem şi vorbim româneşte, ar trebui să constituie una din coordonatele esenţiale ale întregului proiect, care oricum –lansat în urmă cu patru ani- nu inspiră un optimism în exces, deşi prin PNRR, Educaţiei îi sunt alocate 3,6 miliarde euro. E bine totuşi că îşi propune reducerea analfabetismului funcţional de la 44% la 20% până în 2030. „Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub măslinul ei, care rodeşte de 2000 de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea” (Fănuş Neagu – „Insomnii de mătase”, Ed. Cartea Românească, 1981).