Comisia Europeană a avizat pozitiv trei scheme de sprijin pentru educație, IMM-uri și digitalizarea întreprinderilor, propuse de europarlamentarul Victor Negrescu

0
514

Trei proiecte-pilot propuse Comisiei Europene de eurodeputatul Victor Negrescu au primit evaluări pozitive la Bruxelles, având șanse de a fi aprobate în cel mai scurt timp. Proiectele sunt gândite ca scheme de sprijin pentru zone greu afectate de criza coronavirus în România – comunitățile sărace cu școli fără acces la educația online, IMM-urile neadaptate încă la noile condiții ale pieței și sectoarele industriale slab digitalizate.

„În România sunt multe comunități și mulți oameni greu loviți de criza ce a dominat aceste luni. Am creat aceste proiecte ca soluții concrete de sprijin pentru trei categorii pe care le consider de importanță vitală pentru societate și economie.Mulți copii au întrerupt total școala, iar acest lucru nu trebuie să se mai repete în toamna viitoare sau în anii următori – în acest scop am propus Comisiei Europene un proiect-pilot de sprijinire a comunităților dezavantajate, precum zonele rurale sau montane, pentru a avea acces la instrumente necesare procesului de învățământ de la distanță. Nevoile sunt mari și această măsură ar veni în completarea celorlalte proiecte pe care le-am demarat în domeniu alături de parteneri români și europeni – prima tabletă educațională din România, care a început deja să fie distribuită în școli, sau grupul de lucru privind educația la nivelul Parlamentului European”, precizează Victor Negrescu. Eurodeputatul a fost desemnat și raportor al Comisiei de resort a PE pentru politicile privind educația digitală în Europa.

Proiectul-pilot dedicat IMM-urilor propune crearea unei platforme online de educație antreprenorială, unde companiile să poată găsi resurse pentru a se adapta mai ușor noilor exigențe ale pieței – de exemplu, soluții de finanțare europeană, consultanță gratuită, cursuri, exemple de bune practici, adaptate la specificul fiecărei țări. „Potrivit estimărilor europene, suntem pe ultimele locuri în UE în ce privește digitalizarea întreprinderilor și doar unul din 10 IMM-uri face vânzări online. Cerințele pieței s-au schimbat brutal și companiile au nevoie de ajutor pentru a supraviețui. O asemenea platformă le-ar oferi suportul necesar, inclusiv prin resurse financiare”, adaugă eurodeputatul social-democrat.

Un alt proiect pilot este destinat sectoarelor industriale unde gradul de digitalizare este insuficient pentru a permite munca de la distanță, urmărind să creeze soluții pentru adaptarea activităților la cerințele perioadei actuale, prin integrarea tehnologiilor digitale.

 Valoarea totală a proiectelor se ridică la 3,6 milioane de euro. Două dintre acestea au primit calificativul A iar unul calificativul B, făcându-le eligibile pentru aprobarea de către Parlamentul European. În urma evaluării pozitive, proiectele urmează să fie introduse ca amendamente în viitorul buget european, urmând să fie aprobate definitiv de către Parlamentul European în luna septembrie.

Europarlamentarul Victor Negrescu a fost, în mandatul anterior, deputatul european cu cele mai multe proiecte pilot aprobate de Uniunea Europeană, cu o valoare totală, după implementare, de aproximativ 60 de milioane de euro.