Aproape jumătate dintre cei care au început şcoala în 2008 nu au luat Bacalaureatul sau nu au mai ajuns să-l susţină

0
585
Efectul școlii asupra generației 2008-2020 arată că 46% dintre elevii care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au luat Bacalaureatul sau nu au mai ajuns la acest examen, potrivit unei analize Edupedu.ro. Este vorba despre circa 106 mii de elevi. Absolvenții de liceu care au susținut anul acesta examenul de Bacalaureat au început școala în septembrie 2008. Au intrat în învățământul obligatoriu în anul cu cea mai mare creștere economică, anul care a precedeat cea mai amplă criză economică recentă și au terminat școala într-un an cu o pandemie care a provocat o nouă criză economică. După 18 ani de școală, din promoția curentă 2020, doar 87.887 de elevi au promovat examenul de Bacalaureat conform datelor finale. Asta înseamnă că aproape unul din doi elevi care au intrat în clasa I nu a mai ajuns la Bacalaureat, exceptându-i pe cei care au ales învățământul profesional (care nu presupune examen de Bacalaureat). Pe 14 septembrie 2008 intrau în clasa I aproximativ 230.000 de elevi, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, citat de Agerpres la acea dată.