Se spune că povestea ex-comisarului Michel Neyret, fost numărul doi al Poliţiei judiciare din Lyon, este comparabilă cu cea a unei stele căzătoare. A strălucit – vreme îndelungată – graţie harului său profesional nepereche, înainte de a se dezintegra şi a se pierde. E o comparaţie facilă, găsită prin presa din Hexagon, care nu sugerează mai nimic. Poate semăna, cel mult, în anumite zone ale ei, cu drama comisarului Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba, unul dintre cei mai profesionişti poliţişti din România. Dar nu la indigo. Michel Neyret era născut pentru a fi poliţist „anti-bandă” şi timp de 20 de ani, dintr-o carieră de 32 de ani, a condus brigada „anti-gang” a Lyon-ului. „Avea încrederea oamenilor săi” mărturisea presei patronul Poliţiei judiciare din Lyon, între anii 1995 şi 2002. Poseda sânge rece, intuiţie formidabilă, spirit de echipă, numai şi numai calităţi, ilustrate şi de una dintre biografiile semnate de jurnalistul lyonez Richard Schittley. Şi, într-o zi, conform rechizitoriului parchetului, Michel Neyret a încălcat „linia roşie” pentru un înalt funcţionar public, fapte de nescuzat în ochii magistraţilor. Dosarul întocmit demonstrează existenţa unor intervenţii din partea lui Michel Neyret în scopul eliberării, de care a beneficiat o serie de mici infractori, potrivit unui „pact de corupţie”, cum au reţinut judecătorii. Teza poliţistului, altminteri verosimilă şi probantă, că a întreţinut relaţii cu informatorii potenţiali în interesul serviciului, nu a fost luată în consideraţie la dimensiunile ei reale. Eterna poveste: peştii mici trebuie lăsaţi în libertate pentru a se ajunge la rechini. Din septembrie 2011, în luna mai 2012, Michel Neyret, un star al poliţiei din Lyon, petrece 8 luni de arest preventiv. Că a fost şi „lucrat” nu încape nici o îndoială. Ajunsese unde nu trebuia. Marţi, după amiază, la Tribunalul Corecţional din Paris, fostul comisar judiciar a ascultat sentinţa. Audierea sa durase patru săptămâni, sau mai exact toată luna mai. După 5 ani de scandaluri şi proceduri judiciare, va petrece doi ani şi jumătate cu o brăţară electronică, a explicat unul dintre avocaţii săi. I s-au reţinut infracţiunile de corupţie, trafic de influenţă, violare de secret profesional, asociere în grup infracţional organizat. Marele poliţist adulat şi respectat, un „superflic”, Michel Neyret a devenit un paria. Este sfârşit de legendă. Jocul acceptat a generat nesfârşite comentarii: sejururi de lux şi cadouri în schimbul „informaţiilor confidenţiale şi de serviciu”. Discutabilă încadrarea juridică, susţin avocaţii. Dacă avem în vedere teritoriul sensibil al muncii de poliţist. În cursul procesului său mulţi colegi şi magistraţi l-au descris ca un mare profesionist cu rezultate excepţionale. A recunoscut el însuşi că a comis imprudenţe. Dar nu cele care i s-au pus pe umeri. Fiindcă i s-a reproşat că pierduse „orice noţiune de limită legală”. Paradoxal este faptul că în acest „mers pe coardă”, aidoma unui funambul, în sensul că poliţistul devine uneori „informatorul, dar şi apărătorul infractorilor”, din pasiune pentru meseria sa, Michel Neyret pierde partida, chiar dacă încarna serviciul public pe care îl slujea. El nu este însă omul corupt pe care tribunalul a vrut să îl stigmatizeze la o manieră judiciară. „Ca să ajungi la peştii mari, trebuie să ai de partea ta peştii mici”. Mai mulţi „complici ai săi” au fost condamnaţi pentru participarea lor la sistem. Printre aceştia, inclusiv soţia sa, Nicole Neyret, care, potrivit Tribunalului, nu trebuia să ignore actele de corupţie ale soţului său: a primit 8 luni cu suspendare. Chiar dacă nu a convins pe nimeni, verdictul a creat rumoare în rândul poliţiştilor adevăraţi, care pot crede că e preferabilă comoditatea, teribilei munci de investigaţie. Inclusiv presa – şi Franţa încă are presă – s-a văzut în dilemă, abordând în cele din urmă cu precauţie maximă toată povestea, întinsă ca o peltea pe durata mai multor ani. Michel Neyret a decis să nu facă apel.
