Craiovenii au de înfruntat trei zile de foc, cu temperaturi ce vor atinge în vârful de caniculă şi 39 de grade Celsius. Judeţul Dolj se află, de astăzi, sub atenţionare cod galben, iar valul de căldură se va intensifica în următorul interval de timp. Meteorologii nu exclud posibilitatea, ca pentru un interval scurt de timp, să fie emisă o atenţionare cod portocaliu sau chiar cod roşu de caniculă. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În aceste condiţii, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii, prim-ministrul interimar Gabriel Oprea a avertizat că trebuie luate toate măsurile necesare pentru limitarea efectelor caniculei.
Ieri, prim-ministrul interimar Gabriel Oprea, a convocat o videoconferinţă cu prefecţii în cadrul căreia au fost evaluate măsurile necesare a fi aplicate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale vizând fenomenele de caniculă şi disconfort termic prognozate pentru această perioadă de către Administraţia Naţională de Meteorologie. În cadrul acestei videoconferinţe meteorologii au anunţat că judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare sunt de astăzi sub avertizare cod portocaliu de caniculă, în această parte a ţării urmând să se înregistreze temperaturi de 38-39 de grade Celsius. Doljul şi alte 31 de judeţe au fost atenţionate cu cod galben, fiind anunţate temperaturi de 35-37 de grade Celsius şi disconfort termic accentuat.
În această perioadă autorităţile sunt în alertă, în toată ţara fiind mobilizate 770 de ambulanţe, 300 de echipaje SMURD, două avioane militare şi şapte elicoptere SMURD. În plus, Gabriel Oprea a dat asigurări că spitalele sunt pregătite pentru preluarea urgenţelor provocate de vremea caniculară.
Sfaturi din partea medicilor
Pentru ca populaţia să suporte mai uşor temperaturile caniculare şi pentru a evita apariţia unor incidente, specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au lansat şi ei o serie de recomandări. În primul rând, zilnic trebuie consumate lichide, între 1,5 şi 2 litri, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioada de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 20 de minute. Sfatul este însă acela de a evita băuturile alcoolice – inclusiv berea sau vinul –, care favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Nu sunt recomandate nici băuturile cu conţinut ridicat de cofeină – cafea şi cola – sau de zahăr, aşa cum ar fi băuturile răcoritoare carbogazoase, care sunt diuretice.
În schimb, trebuie consumate cât mai multe fructe şi legume proaspete, întrucât conţin o cantitate mare de apă. De asemenea, este de evitat expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00. În situaţia în care locuinţa este prevăzută cu aparat de aer condiţionat, acesta trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius.
Avertisment pentru bolnavi
La fel de importante sunt şi indicaţiile pentru persoanele vârstnice şi cele cu afecţiuni cronice. Pentru acestea medicii recomandă evitarea, pe cât posibil, a plimbărilor în perioadele de vârf ale caniculei sau, dacă este absolut necesar, să folosească îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale şi o pălărie de protecţie împotriva soarelui. De asemenea, persoanele care suferă de anumite afecţiuni trebuie să continue tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte important ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente. Potrivit specialiştilor DSP Dolj, şi angajatorii ar trebui ca, în perioadele de caniculă, să asigure condiţii pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor.
De asemenea, pentru ameliorarea condiţiilor de muncă se recomandă reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite.