Două spectacole craiovene în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru de la București

0
305

Criticul Marina Constantinescu, directorul artistic şi selecţionerul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), a anunţat, ieri, selecţia oficială a celei de-a 25-a ediţii, care se va desfăşura între 23 octombrie şi 1 noiembrie, la Bucureşti. Evenimentul este organizat de UNITER, Ministerul Culturii, Primăria municipiului Bucureşti şi ARCUB. Două spectacole craiovene sunt cuprinse în lista celor 44 de producții din întreaga țară care vor fi prezentate, cu acest prilej, în capitală: „Iluzii”, de Ivan Vyryrpaev, pus în scenă de regizorul Bobi Pricop, și „Spargerea”, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, după nuvela „Jaf armat” a scriitorului Răzvan Petrescu.

Festivalul Naţional de Teatru este unul dintre cele mai vizibile şi de impact evenimente culturale din România – statut câștigat în timp, prin tradiția celor 24 de ediții anterioare –, datorită reflectării pertinente a fenomenului teatral românesc, cât și întâlnirii între creatori, producători, artişti, directori de festivaluri.

Creaţii ale unor regizori importanţi, din diverse generaţii

Şi în acest an, festivalul aduce la Bucureşti creaţii ale unor regizori importanţi, din diverse generaţii, de la Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Victor Ioan Frunză, Mihai Măniuţiu, Tompa Gabor, Alexandru Dabija, Alexandru Darie la Felix Alexa, Laszlo Bocsardi, Radu Afrim, Claudiu Goga, Cristi Juncu și până la foarte tinerii Vlad Cristache sau Tudor Lucanu.

Printre spectacolele selectate se numără producţii nominalizate sau premiate atât la Gala UNITER, cât şi la festivaluri importante din ţară – „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, producţie a Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti; „N(AUM)” după Gellu Naum, regia Mariana Cămărăşan, un proiect al Teatrului UNTEATRU, preluat de Teatrul Metropolis, cu sprijinul Fundaţiei „Gellu Naum”; „Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht, regia Andrei Şerban, producţie a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”. Între spectacolele selectate de criticul Marina Constantinescu se regăsește şi „Adunarea păsărilor” de Farid Uddin Attar, scenariul (după o idee de Michaela Tonitza Iordache), regia şi scenografia Cristian Pepino, producţie a Teatrului de Animaţie „Ţăndărică”.

„Spargerea” a participat deja la două festivaluri naționale

Și Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova va participa la FNT cu două spectacole. Unul este „Iluzii”, după scrierea dramaturgului rus Ivan Vyryrpaev, cu premiera recentă, în 29 mai a.c. Spectacolul este pus în scenă de regizorul Bobi Pricop și scenografa Andreea Simona Negrilă și îi are în distribuție pe actorii Romanița Ionescu, Ioana Manciu, Cătălin Băicuș și Vlad Udrescu.

Cel de-al doilea este „Spargerea”, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, scenografia arh. Andreea Simona Negrilă, după proza „Jaf armat” semnată de scriitorul Răzvan Petrescu, cu premiera în 18 ianuarie 2015. „Spargerea” a fost proiectul câștigător al celei de-a IV-a ediții (2014) a concursului de proiecte pentru tineri regizori și scenografi români organizat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” și îi are în distribuție pe Claudiu Bleonț, Iulia Lazăr, Angel Rababoc, Adrian Andone, Cătălin Vieru, Iulia Colan, Gabriela Baciu, Anca Dinu și Eugen Titu. Spectacolul a participat deja la festCO – Festivalul Comediei Românești, organizat de Teatrul de Comedie București (23-31 mai 2015), și la Festivalul de Teatru „Toma Caragiu” de la Ploiești (12-17 mai 2015).