Revanşa Bute-Froch, în martie anul viitor

0
388

A doua dispută dintre româno-canadian şi campionul mondial va avea loc la Montreal

Lucian Bute şi Carl Froch se vor întâlni din nou, în martie 2012, pentru revanşă. Anunţul a fost făcut de promoterii celor doi boxer, iar meciul va avea loc pe 16 sau 23 martie, în Canada, fiind găzduit de sala „Bell Centre” din Montreal. Lucian Bute a pierdut meciul pentru centura IBF, în mai, la Nottingham. Atunci, Carl Froch a câştigat prin KO în runda 5. Atât Bute, cât şi Froch vor susţine câte un meci de pregătire în luna noiembrie.  „Am discutat cu Eddie Hearn (promotorul boxerului englez) şi am căzut de acord ca revanşa Bute – Froch să aibă loc pe 16 sau 23 martie, la Montreal Bell Centre. Aveam o clauză în contract referitoare la revanşă, care s-ar fi putut disputa direct, fără să se ţină cont de rezultatul primului meci. Am decis, însă, împreună că este în interesul promovării efective a revanşei ca Lucian şi Carl să lupte mai întâi în evenimente separate şi ne vom coordona eforturile pentru ca amândoi să boxeze în aceeaşi zi, în luna noiembrie”, a declarat Bedard, şeful InterBox. Eddie Hearn a precizat, la rândul său, că Froch urmează să-şi apere titlul în luna noiembrie, tot în Marea Britanie, înainte de a-i acorda revanşa românului. „Meciul Froch – Bute reprezintă deja unul dintre marile momente din istoria boxului britanic. A generat un record din punct de vedere al audienţei TV, disputându-se cu casa închisă pe o arenă în care fani au trăit ceea ce numeroşi experţi respectaţi şi luptători au descris drept cea mai frumoasă atmosferă trăită vreodată la un meci în Marea Britanie. Desigur, ca orice luptător, Lucian doreşte să-şi ia revanşa după această înfrângere şi, conform înţelegerii, are dreptul să încerce ca acest lucru să devină posibil. Atât eu, cât şi Jean Bedard considerăm că este în interesul ambilor pugilişti să dispute câte un meci interimar, în cursul acestui an, înaintea revanşei” a precizat impresarul englez. Hearn consideră că cea de-a doua confruntare dintre Bute şi Froch, care va avea loc la Montreal, reprezintă un „eveniment de mare amploare”, iar eventualele victorii pe care cei doi le vor obţine în meciurile interimare, nu vor face decât „să arunce gaz peste foc” înaintea revanşei. În vârstă de 32 de ani, Lucian Bute a cucerit centura IBF în 2007, după care şi-a apărat-o de nouă ori consecutiv înainte să o piardă împotriva lui Carl Froch.