Diaconescu, candidatul PMP pentru prezidenţialele din 2024

0
539

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) a declarat, ieri, la Iaşi, că formaţiunea politică din care face parte l-a desemnat candidat la următoarele alegeri prezidenţiale şi că pe termen scurt nu îşi propune să facă alianţe sau să fuzioneze cu alte partide politice. “Partidul mi-a făcut onorarea să-mi facă această propunere, dar să ajungem la acea perioadă. Probabil că marea majoritate a partidelor din România vor avea candidat, după câte se pare, pentru că există foarte mari diferenţe de abordare. Deci, implicit, fiecare va încerca să rămână consecvent cu mesajul pe care îl transmite. Din această perspectivă, pentru a-şi păstra credibilitatea şi legitimitatea pe piaţă, vor avea candidaţi. După părerea mea, vor fi foarte mulţi candidaţi. Cine va intra în turul doi va depinde de alianţele ce se vor putea realiza. Mi se par destul de complicate aceste alianţe. Desigur, vedem peste 2-3 ani, pentru că şi într-un moment de criză serioasă, care poate reprezenta o explicaţie pentru compromisul politic, cum se întâmplă peste tot în lume, se pare că prevalează aspectele negative”, a subliniat Cristian Diaconescu.