Simona Halep, în finală la Roland Garros!

0
379

Simona Halep s-a calificat pentru a treia oară în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros. După finalele din 2014 şi 2017, actualul lider mondial a ajuns în ultimul act şi la ediţia de anul acesta a Openului francez, după ce a învins-o în semifinale pe spaniola Garbine Muguruza Blanco, locul 3 în lume, scor 6-1, 6-4.

Primul set a fost la discreţia româncei, care a atacat când a avut ocazia şi a speculat ezitările ibericei, care a comis multe erori neforţate. Liderul mondial a avut 5-0 şi a încheiat cu 6-1, după 39 de minute, fără a pierde pe serviciul adversarei. În partea secundă, Muguruza a revenit în meci, ajutată şi de serviciu şi a condus cu 4-2. Simona a revenit îns şi a egalat la 4-4. A urmat un ghem foarte lung, de aproape un sfert de oră, pe serviciul româncei, care s-a dovedit decisiv pentru stabilirea finalistei. Deşi a servit aproape de fiecare dată cu a doua minge, Halep s-a impus, a făcut 5-4, apoi a făcut break la zero şi a câştigat meciul.

În cealaltă semifinală se vor întâlni americancele Sloane Stephens şi Madison Keys, într-o reeditare a finalei de la US Open 2017.  Finala va avea loc sâmbătă.