Doljeancă decedată scoasă din fântână de pompieri

0
414

INECATACadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost solicitate, ieri după-amiază, în jurul orei 14.30, în satul Puţuri, comuna Castranova, pentru scoaterea unei femei înecate într-o fântână publică. Un echipaj de pompieri de la Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a fost trimis la faţa locului, după aproximativ o oră salvatorii au reuşit să o scoată pe femeie, identificată ulterior ca fiind Paula S., de 74 de ani, din localitate, iar medicii de pe ambulanţa Serviciului de Ambulanţă Dolj care au ajuns şi ei în localitate n-au putut decât să constate decesul persoanei respective. Pe trupul femeii nu au fost descoperite leziuni de violenţă, iar cadavrul a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului. Din primele date pare să fie vorba despre un suicid, însă poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care femeia şi-a pierdut viaţa.