Dialog între politicieni şi societatea civilă din Craiova

0
461

primaria craiovaAsociaţia ”Pro Democraţia” – Club Craiova, anunţă că dezbaterea publică programată pentru ziua de 6 iunie 2017 – cu participarea candidaţilor pentru funcţia de Primar al Craiovei la scrutinul electoral din 11 iunie 2017 – în cadrul Proiectului “AGORA 2017: Un primar pentru viitorul oraşului Craiova”, nu va mai fi organizată datorită faptului că pentru acest eveniment s-au înscris oficial doar doi din cei opt candidaţi.

Asociaţia ”Pro Democraţia” – Club Craiova mulţumeşte liderilor societăţii civile locale, precum şi candidatului independent avocat Lucian-Bernd Săuleanu, care au participat la activităţile realizate în cadrul Proiectului “AGORA 2017 – Un primar pentru viitorul oraşului Craiova”.

Asociaţia ”Pro Democraţia” – Club Craiova consideră că interesul scăzut manifestat de majoritatea candidaţilor la funcţia de Primar al Craiovei, dar şi de către o parte dintre liderii de organizaţii neguvernamentale locale active, faţă de implicarea în dialogul dintre politicieni şi societatea civilă, reprezintă un grav simptom care avertizează că democraţia locală din oraşul Craiova este precară şi că nivelul de comunicare dintre elitele cetăţeneşti şi cele politice este unul foarte scăzut.

Asociaţia ”Pro Democraţia” – Club Craiova face apel atât la candidaţii implicaţi în alegerile locale pentru funcţia de Primar al Craiovei din data de 11 iunie 2017, cât şi la cetăţenii cu drept de vot ai oraşului să participe cu toată responsabilitatea în procesul democratic de alegere a viitorului primar al comunităţii noastre, astfel încât Craiova să redevină un oraş european, prosper şi cu o democraţie stabilă şi funcţională. Asociaţia ”Pro Democraţia” – Club Craiova mulţumeşte colegilor din presa locală pentru obiectivitatea cu care informează comunitatea despre proiectele şi activităţile desfăşurate de organizaţia noastră în beneficiul cetăţenilor Craiovei.