Roland Garros: Experiența în fața tinereții

0
334

Acesta este afișul finalei feminine la simplu, dintre Maria Șarapova și Simona Halep. Toată presa franceză de astăzi acordă atenție acestui eveniment. Rusoaica în vârsta de 27 de ani, este titrată în 2012 la Internaționalele Franței, finalistă pentru al treilea an consecutiv și este considerată o vedetă pe teren și în afara acestuia. Forbes o consideră între cele mai bine plătite sportive. Grație veniturilor din publicitate și din antepriza de cofetărie (Sugarpova). Prezentarea care i se face este una curtenitoare. Simona Halep, la 22 de ani, dispută prima finlă de Grand Șlem, dar ascensiunea sa -locul 3 mondial- și cele șapte titluri câștigate în numai 13 luni, i-au consolidat reputația. Ea “încarnează” noua generație de tenismene, nu a pierdut nici un set în tot turneul și a avansat aidoma unui compresor. Considerată de presa franceză “protejata Virginiei Ruzici” titrată în 1978, în prezent managerul jucătoarei, Simona Halep, este privită ca o revelație. Dacă Șarapova(1’88m), mizează pe experiență, Simona are de partea ei stăpânirea de sine, mobilitatea și gândirea tactică, până acum remarcabilă. Dacă va fi o finală în trei seturi, este o întrebare, fiindcă în privința învingătoarei, ambele au declarat ca se vor bate pentru fiecare punct, orice anticipare este hazardată.