USL vrea să ia faţa preşedintelui

0
369

USL va înainta, mâine, Parlamentului, trei proiecte de lege care vizează reducerea numărului senatorilor şi deputaţilor la maximum 300, interzicerea migraţiei politice şi dobândirea mandatelor de parlamentari de către candidaţii care câştigă cele mai multe voturi în colegii. Surse din PSD au declarat, ieri, că USL a finalizat trei proiecte de lege privind modificarea actualei legislaţii electorale şi le va depune mâine la Parlament. Cele trei proiecte au fost elaborate ca reacţie la reforma Constituţiei şi a legii electorale propuse de Administraţia Prezidenţială. Conform surselor citate, unul dintre proiectele legislative se va referi la reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Un al doilea proiect vizează modificarea sistemului de vot, propunând alegerea parlamentarilor tot în sistem uninominal, după modelul care funcţionează în cazul primarilor – dobândeşte mandatul de parlamentar candidatul care câştigă cele mai multe voturi în colegiul respectiv. O a treia lege care va fi propusă prevede interzicerea migraţiei politice, stabilind că un parlamentar ales sub sigla unei formaţiuni îşi pierde mandatul dacă demisionează din partidul respectiv.