Primarul din Leu încurcă leii vechi cu cei noi şi o investiţie cu alta

1
449

Povestea contractului atribuit de Primăria Leu prin licitaţie celor de la SC Ionumi SRL are o poveste în spate care demonstrează că sunt persoane care nu au ce căuta în administraţia publică locală. Conform art. 61 din Legea 215/2001 publicată şi modificată:  (3) Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele normative prevăzute la alin. 2, primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce. (4) Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcţionale, în condiţiile legii. Compartimentele funcţionale ale acestuia sunt încadrate cu funcţionari publici şi personal contractual”. Aparatul de specialitate se comportă ca primarul, care nu are habr de proceduri.

Antonie Drăghici

Ieri am publicat în cotidianul nostru un articol cu titlul „În comuna Leu primarul Antonie Drăghici plăteşte şi lucrările neexecutate”, în care arătam cum a crescut valoarea estimată a proiectului „Extindere alimentare cu apă în sistem centralizat”, şi cum firma câştigătoare, SC Ionumi SRL, a încercat să încaseze bani pe lucrări neefectuate demonstrate de o comisie de specialitate. Până să se ajungă la aceste probleme, publicarea anunţului  de licitaţie a fost o întreagă aventură, care a arătat calităţile deosebite de economist ale lui primarului  Antonie Drăghici.

Oferte depuse de 11 operatori economici

La data de 19 iunie 2009, Antonie Drăghici trimitea o adresă Ministerului Finaţelor Publice, Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, prin care îi înştinţa că urmează să deruleze procedura de atribuirea a contractului de servicii „Extindere alimentare cu apă în comuna Leu”. Conform Fişei de prezentare valoarea estimată a contractului de lucrări era de 3,781,660 lei fără TVA, echivalent a 893.650 de euro. Anunţul de participare a apărut pe eLicitaţie cu numărul 80566 la aceeaşi dată când a primit Fişa de prezentare Ministerul Finanţelor Publice iar pe SEAP la data de 26 iunie 2009. Suma fiind una deloc de neglijat au dpus oferte 11 operatori economici, printre care unul din Oradea, unul din Piteşti, unul din Slatina, iar restul din Craiova.

Au umflat suma alocată investiţiei

Comisia de licitaţie deschisă s-a întrunit la data de 22 iulie 2009, însă nu au putut continua evaluarea pentru că lipsea singurul reprezentant tehnic, şi era nevoie de prezenţa specialistului în achiziţii. Supriza a apărut două zile mai târziu, la 24 iulie 2009, când comisia de evaluare a făcut un referat prin care îi aducea la cunoştinţă primarului Antonie Drăghici că au fost constate „abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire fiind imposibilă încheierea vreunui contract”. Pentru investiţia „Extindere aleimentare cu apă în sistem centralizat” Consiliul Local Leu avea prevăzută suma de 451 mii lei alocaţi prin OG. 7/2006 pe baza unei cereri de finanţare care a avut la bază un studiu de fezabilitate şi proiect tehnic. Valoarea de 4.510.000 lei cu TVA inclus amintită în procesul verbal din prima şedinţă de deschidere nu avea fundament, pentru că era de zece ori mai mare decât suma alocată de guvern prin OG. 7/2006 şi se referea la o finanţare anterioară. Comisia de evaluare i-a anunţat de această greşeală pe cei de la ANRMAP Bucureşti, care au constatat grave încălcări ale Legii Finanţelor Publice şi OG. 34/2006. Drept urmare licitaţia a fost anulată. Economistul Antonie Drăghici s-a încurcat în cifre şi a pus pe drum reprezentanţii a unsprezece societăţi comerciale. Mulţi dintre ei, după ce au aflat care este suma reală s-au retras din cursă. Însă dincolo de această chestiune, dacă licitaţia nu ar fi fost anulată şi lucarea ar fi fost atribuită, comisia de evaluare ar fi avut mari probleme, numai pentru că pentru că primarul din Leu, a încurcat leii vechi cu cei noi, sau pur şi simplu a trecut suma de zece ori mai mare în mod intenţionat.

1 COMENTARIU

  1. Mai dar cate abateri grave face acest pimar din Leu?Dar oare dupa atatea publicatii ce fac organele abilitate?dorm sau sant informati de aceste nereguli si se fac ca nu vad?E ceva politic sau miroase a complicitate din partea prefectului caci si cel care a plecat GEORGESCU nu a patit nimic ca a semnat niste hotarari dupa ce fusese inlocuit. ASTIA din P.D.L.fac legea asa cum le place de la cei mici la cei mari .Oare cine sa mai faca dreptate ?Bai consilierilor voi ce dracu faceti dormiti sau sunteti si voi complicii primarului impartiti prada cu el ?Rusine sunteti pentru ca-l lasati sa-si faca de cap.DACA SUNTETI CURATI FACETI DRACULUI PLANGERE PENALA CA FACE ABUZ DE FUNCTIA PE CARE O ARE.Oare dormiti toti nu este nici unul din opozitie?PUNETI MANA SI FACETI DREPTATE CA ATI JURAT SA RESPECTATI INDATORIRILE,ASA REPEDE ATI UITAT?TRADATORILORRRRRR…….

Comments are closed.