Premierul Orban, explicații legate de susținerea examenelor de Evaluare naţională şi Bacalaureat

0
504

Premierul Ludovic Orban a precizat astăzi, la Craiova, în cadrul unei conferințe de presă că autorităţile vor lua toate măsurile pentru a reduce orice risc de infectare cu COVID 19 a elevilor care vor susţine în acest an examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat. “Noi o să luăm toate măsurile posibile: dezinfectarea şcolilor, nici un copil nu va intra fără mască, supravegherea copiilor, o să fie un număr mic de elevi în clasă, astfel încât să se poată respecta toate distanţele.Profesorii, de asemenea, vor purta mască, deci nu cred că există riscuri şi nu cred că părinţii trebuie să se teamă de aceste examene, pentru că vom încerca să organizăm în perioada de după 2 iunie şi examenele de asemenea natură încât să reducem la maxim orice risc de infectare a elevilor”, a declarat Ludovic Orban.

Orban a explicat totodată de ce este atât de important ca elevii să susțină aceste examene. “Noi avem o legislaţie, copiii s-au pregătit ani buni pentru această formă de examinare, atât examenul de evaluare, fostul examen de capacitate, cât şi examenul de Bacalaureat constituie o probă în baza căruia evoluează cariera ulterioară a elevilor. În baza examenului de evaluare se fac, practic, înscrierile la licee şi, normal, în funcţie de rezultatele obţinute atât în cei patru ani, cât şi de rezultatele la examen, copiii pot să aibă acces sau nu în anumite licee. De asemenea, examenul de Bacalaureat e important în cariera universitară pe care doresc să o urmeze cei care se duc la facultate….”, a precizat Orban, la Craiova, cu ocazia conferinței de presă susținută după vizita întreprinsă la uzina Ford.