Se anunță o săptămână dificilă pentru învățământul preuniversitar doljean, dar care poate fi surmontată cu brio de Inspectoratul Școlar județean Dolj. Ieri, într-o întâlnire cu presa, inspectorul școlar general al învățământului județean, prof. Monica Leontina Sună a prezentat aspectele care ţin, în această perioadă, de procesul şcolar doljean.
Prima acţiune începe chiar astăzi, când peste 5.400 de elevi de clasa a II-a, din judeâul Dolj, vor participa la Evaluarea naţională. „Pe 7 mai, copiii vor susţine proba scrisă la Limba română, urmând ca a doua zi să fie prezenţi la proba de „citit”, tot în română. În ziua de 9 mai, va fi susâinută proba scrisă la matematică. Organizarea examenului se face, în general, în sălile de clasă ale şcolilor unde învaţă elevii. Acestea sunt adaptate, după caz, în funcţie de textul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice, care ar putea influenţa desfîşurarea probelor. Durata alocată rezolvării fiecărui test administrat elevilor din clasa a II-a este de 30 de minute. Testele vor fi evaluate de către cadrele didactice din unităţile de învăţământ unde se desfăşoară acestea şi, în termen de şapte zile, de la data susţinerii ultimului test, vor fi făcute cunoscute. Rezultatele individuale nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalog. Ele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor ori reprezentanţilor legali, asupra stadiului formării şi dezvoltării comptetenţelor evaluate”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean.
Un Tîrg al Ofertelor Educaţionale cu speranţe
O altă zi importantă, în această săptămână, este cea de 8 mai, atunci când, la Centrul Multiexpoziţional Craiova, ISJ Dolj, în colaborare cu Primăria Craiova şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, va organiza o nouă ediţie a Târgului Ofertelor Educaţionale. Cu desfăşurare în intervalul orar 09:00 – 18:00, acest eveniment, destinat elevilor de clasa a VIII-a, va avea deschiderea oficială la ora 10:00. „Vor fi prezente, prion standurile pe care le-au organizat, 43 de unităţi de învăţământ liceal şi trei unităţi de învăţământ profesional şi tehnic din Dolj, care îşi vor prezenta oferta educaţională, pentru anul şcolar 2019 – 2020. De asemenea, pe 10 mai, între orele 10:00 – 15:00, ISJ şi CJRAE Dolj vor organiza „Caravana Târgului Ofertelor Educaţionale”, în mai multe centre: Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” Filiaşi, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Băileşti, „Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea”, Liceul Teoretic din Bechet, Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” Dăbuleni şi Liceul Teoretic „Independenţa” Calafat. Această acţiune îşi propune consilierea şi îndrumarea tinerilor absolvenţi, în vederea alegerii liceului şi profilului”, a mai spus Monica Leontina Sună.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord