Klaus Iohannis cere din nou demisia Vioricăi Dăncilă

0
347

Preşedintele Klaus Iohannis a atacat luni programul PSD, spunând că acesta este pe contrasensul logicii economice, iar PSD nu reuşeşte să urmeze nici măcar propriul program, ajungând să amaneteze viitorul ţării. Şeful statului a cerut din nou demisia premierului Viorica Dăncilă, acuzând Executivul că nu atrage fonduri şi nu se ocupă de investiţii.

“S-au publicat astăzi datele care arată execuţia bugetară din primul trimestru al 2018, date publicate cu întârziere. Mă voi referi la aceste date care arată execuţia finanţelor publice. (…) Progrmaul de guvernare PSD s-a aflat de la bun început pe contrasensul unei logici economice elementare. PSD a propus românilor scăderea taxelor şi impozitelor, pe de altă parte au propus o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, drumuri, au spus ei, pentru şcoli, au spus ei. Pentru economişti, dar şi pentru cei interesaţi această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creşterea salariilor şi realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuaţie care va fi dusă cu greu la bun sfârşit. Tebuie să vedem cât va mai ţine această iluzie creată de PSD”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

“Până şi cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulţumiţi. S-a promis creşterea cu 25% a salariilor bugetarilor, dar ea a a rămas pe hârtie, deoarece au fost trecute contribuţiile de la angajator la angajat şi s-au anulat practic creşterile. (…) După ceva timp de la guvernarea PSD, nu vedem nici drumuri, nici străzi, nici şcoli, nici spitale, nimic. Totuşi lumea se întreabă de unde vin aceşti bani pentru care vin aceste creşteri. PSD, de fapt, amanetează viitorul ţării, creşte salarii, pensii şi neglijează investiţii importante şi în infrastructură şi în alte domenii în general. Din contră execuţia bugetară arată că veniturile nu au ajuns la nivelul programului, nu impus de cineva, ci prezentat de propriul guvern, deci nici măcar propriul program nu l-au îndeplinit. Asta arată un lucru trist, că PSD e incapabil să ţină ordine în finanţele publice. După trei premieri şi doi şefi ANAF, certitudinea este lipsa de predictibilitate”, a mai spus Iohannis.

“În 2017 am avut o creştere de peste 7%, dar ce să vezi, veniturile nu au crescut în proporţie cu economia, ba dimpotrivă, surpriză veniturile au fost cu trei miliarde mai mici decât cele prevăzute în programul PSD. Veniturile fiscale, acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu, ele nu numai că nu au atins cota programată, s-a ratat ţinta programată cu 5%, sunt mai mici decât cele din trimestrul lui 2017. Este prima dată când veniturile fiscale au scăzut din anul anterior. Veniturile din impozitul pe profit au scăzut faţă de veniturile pe primul trimestru al anului trecut. Arată că într-adevăr economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile, veniturile pauză. Veniturile TVA, aici nerealizarea faţă de program este de 9%. Poate vă amintiţi că am zis că se bazează pe un optimist nemotivat. PSD promitea creşterea cu 16% a veniturilor din TVA. Colectarea de către ANAF se află la 12% sub program. Aceasta este performanţa PSD. Cu toate că românii plătesc preţuri mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite”, a afirmat preşedintele.

Execuţia bugetului general consolidat pe primul trimestru al anului 2018 s-a încheiat cu un deficit – cheltuieli mai mari decât veniturile – de 4,46 miliarde de lei, respectiv 0,48% din PIB, arată datele comunicate, în 27 aprilie, de Minsterul Finanţelor Publice (MFP).