Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, despre bugetul UE: / „Comisarul Corina Creţu a votat reducerea finanţării pentru politica de coeziune”

0
330

Uniunea Europeană cu 27 de membri şi-a stabilit priorităţile politice şi are acum nevoie de resursele necesare pentru a răspunde acestora. Comisia a propus un buget pe termen lung de 1 135 de miliarde de euro în credite de angajament (exprimate în preţurile din 2018) pentru perioada 2021-2027, echivalentul a 1,11% din venitul naţional brut al UE27. Dacă se ia în considerare inflaţia, acesta este comparabil ca dimensiune cu bugetul actual pentru perioada 2014-2020. Comisia propune o reducere moderată a finanţării pentru politica agricolă comună şi politica de coeziune – cu aproximativ 5 % în cazul fiecăreia dintre ele. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine că acest buget a fost votat de toţi comisarii europeni, inclusiv de Corina Creţu, Comisar european pentru politică regională, responsabil cu politica de coeziune.

Günther H. Oettinger, comisarul responsabil pentru buget şi resurse umane a prezentat acest buget. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele Grupului EPP din Parlamentul European spune că s-a discutat mai mult despre direcţiile unde vor fi distribuiţi banii şi mai ales despre cât să se dea. Statele UE sunt împărţite în două, majoritatea statelor susţin ideea că trebuie să se dea mai mulţi bani la bugetul european, dar sunt şi câteva state care ar dori să se dea mai mulţi bani, pe criteriul că o Uniune mai mică, adică 27 de state, nu 28, ar trebui să aibă un buget mai mic. “Bugetul european arată încotro vrea să se îndrepte Uniunea în următorii ani. Nu trebuie să vă uitaţi neapărat la sume, la cifre, ci trebuie să vă uitaţi la destinaţii. Ce vrea UE să facă, cu ce poate să contribuie la bugetele naţionale pentru a întări direcţiile necesare pentru rezolvarea provocărilor viitoare. Parlamentul European a avut un raport, prezentat luna trecută la Strasboug, prin care s-a cerut să fie 1,3 % din venitul naţional brut, nu ne aşteptam să fie acesta bugetul propus de Comisie, dar nici 1,1%….Acum putem să privim acest buget din două perspective. Dacă ne uităm la cifre, acest buget este cu 200 de miliarde mai mare decât bugetul actual şi este un buget care se distribuie la 27 de state, nu la 28. Aşa că putem să spunem că este în regulă…”, a explicat  Marinescu

Premierul României are alte preocupări…Europa nu aşteaptă după noi”

Însă, propunerea de buget ar putea fi analizată şi dintr-o altă perspectivă. Pentru a finanţa priorităţile noi şi urgente, vor trebui majorate actualele niveluri de finanţare. Investiţiile actuale în domenii precum cercetarea şi inovarea, tineretul, economia digitală, gestionarea frontierelor, securitatea şi apărarea vor contribui la prosperitate, sustenabilitate şi securitate în viitor. De exemplu, bugetul alocat programului Erasmus+ şi al Corpului european de solidaritate va fi dublat. În acelaşi timp, Comisia a examinat în mod critic domeniile în care se pot  face economii şi în care se poate îmbunătăţi eficienţa. Pe de altă parte, Comisia propune o reducere moderată a finanţării pentru politica agricolă comună şi politica de coeziune – cu aproximativ 5 % în cazul fiecăreia dintre ele – pentru a reflecta noua realitate a unei Uniuni cu 27 de state membre. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele Grupului EPP din Parlamentul European susţine că acest buget a fost votat de toţi comisarii europeni, inclusiv de Corina Creţu, Comisarul european pentru politică regională, responsabil cu politica de coeziune. “Există trei categorii de regiuni : regiuni mai puţin dezvoltate, regiuni în tranziţie şi regiuni foarte dezvoltate. Toate cele trei categorii au fost acoperite până acum de politica de coeziune. În perioada aceasta, adică de la momentul 2013, regiunile au trecut de la o categorie la alta, adică de la tranziţie la foarte dezvoltate sau de la mai puţin dezvoltate la tranziţie, aşa că trebuiesc văzute statitistice şi sumele alocate. Pe noi ne interesează câţi bani primim pentru coeziune pentru că noi avem o singură zonă dezvoltată – Bucureşti, iar celelalte şapte sunt nedezvoltate şi ar trebui să primim bani serioşi pentru aceste şapte regiuni. Acest buget a fost aprobat de toţi comisarii europeni. Ceea ce înseamnă că şi doamna Corina Creţu a aprobat acest buget, inclusiv scăderea pe politica de coeziune…politică pe care o gestionează. Nu am văzut încă o poziţie a guvernului român, vizavi de bugetul european, au fost ocupaţi cu alte lucruri. Premierul a avut alte preocupări. Însă, Europa nu ne aşteaptă, oamenii de acolo fac programe, gândesc strategii, noi vorbim doar de justiţie…”, a subliniat vicepreşedintele Grupului EPP din PE, Marian Jean Marinescu.