UE şi China, colaborare mai strânsă în dosarele internaţionale

0
303

În cursul unei vizite efectuate de şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, la Beijing, aceasta precizat că Uniunea Europeană şi China au convenit să coopereze pe scena internaţională. Mogherini a avut convorbiri cu consilierul de stat Yang Jiechi, sub egida căruia se elaborează politica externă a Beijingului. Cei doi au discutat cu privire la „posibilitatea de a întări cooperarea în domeniile securităţii şi apărării”. Mogherini a subliniat în special succesul acestei cooperări în combaterea atacurilor piraţilor în Golful Aden. „Am discutat totodată situaţiile din Irak, Siria şi din Libia unde UE şi China au interese comune şi unde eforturile noastre comune ar putea într-adevăr să schimbe ceva”, a menţionat ea. Mogherini a salutat deopotrivă „rolul preţios” al Chinei în negocierile care au condus la începutul lunii aprilie la încheierea unui acord cadru cu Teheranul. Oficialul chinez a declarat, la rândul său, că cele două părţi au „convenit să amelioreze comunicarea şi coordonarea” în marile teme internaţionale, precum dosarul nuclear iranian. China face parte din grupul 5+1 (care include de asemenea SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania) în cadrul negocierilor cu Teheranul pentru obţinerea unui acord care ar urma să garanteze natura paşnică a activităţilor nuclear iraniene. Aceste demersuri survin în contextul în care China îşi consolidează relaţiile cu Rusia. Armata chineză va efectua pentru prima dată, în luna mai, exerciţii comune cu armata rusă în Marea Mediterană. Problema drepturilor omului rămâne totuşi un subiect dificil de abordat cu responsabilii chinezi. Federica Mogherini a declarat în cursul conferinţei de presă comune că speră „într-un schimb constructiv în dosarul drepturilor omului, precum şi în ceea ce priveşte necesitatea de a favoriza dialogul cu şi între diferitele grupuri etnice”, dar şi discuţii privind „societatea civilă”. La rândul său, Yang a sugerat că unele subiecte nu au fost discutate. „Ar fi puţin probabil ca noi să avem puncte de vedere identice în toate chestiunile”, punând accentul pe necesitatea „respectului reciproc”. UE este primul partener comercial al Chinei. Mogherini a subliniat de asemenea că UE şi China trebuie să se axeze pe succesul Conferinţei privind clima organizată în acest an la Paris.