Votul s-a încheiat aseară, când s-a anunţat şi viitorul preşedinte al Franţei pentru următorii 5 ani, după toate probabilităţile socialistul Francois Hollande. Francezii au fost chemaţi ieri, 6 mai, la vot, şi pentru a noua oară de la debutul celei de A Cincea Republici, şi-au desemnat preşedintele. Primul tur, din 22 aprilie a.c., arătase o Franţă mobilizată, divizată şi îngrijorată, o ţară marcată de criză şi disconfort într-o lume în schimbare. Runda doua a scrutinului a oferit celor 45 de milioane de alegători francezi ocazia să opteze între două personalităţi şi două proiecte. Tensiunea din ultimele zile, specifică unei asemenea campanii electorale, a reliefat diferenţele de caracter şi viziune dintre Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy. Primul, favorit în sondaje, a confirmat, între cele două tururi, constanţa sa, fără a elimina unele incertitudini din unele propuneri ale sale. Al doilea challenger s-a arătat inconstant, depăşind linia roşie, stabilită în anii ’80 şi respectată, apoi, în câmpul dreptei republicane, în curtoazia faţă de Frontul Naţional. Noul preşedinte, indiferent de numele său, are misiunea reconstruirii unei naţiuni dislocate, redării încrederii şi speranţei. Pentru a beneficia de un minim de prosperitate. De locuri de muncă, educaţie, locuinţe, pensii. La toate nivelurile republicii se vorbeşte de o altă etică a responsabilităţii. Franţa are idei privind modul în care Europa trebuie construită, fără a-şi uita propriile interese. Cei doi finalişti, partizani, şi unul şi celălalt, în 2005, ai DA-ului pentru Constituţia Europei, şi-au formulat propriile obiective. Şi chiar în primele săptămâni ale noului mandat prezidenţial, preşedintele ales va avea de exprimat un punct de vedere la marile reuniuni internaţionale: Camp David (reuniunea G8), Chicago (NATO, 20 şi 21 mai) şi, apoi, Bruxelles (Consiliul Europei). Consecinţele crizei economice vor rămâne una din provocările cu care noul locatar de la Elysee se va confrunta. Conştient de această presiune, Nicolas Sarkozy, preşedintele-candidat, a căutat să se prezinte în campania electorală ca o alternativă… a lui însuşi. „Mon second mandat sera different”, a susţinut, în mod constant, în timp ce Francois Hollande a preferat să rămână fidel antisarkozysmului, larg îmbrăţişat. Votul de ieri a fost unul fără anticipări excesive, fără entuziasm, un vot redus la dorinţa întoarcerii unei pagini. Un vot esenţial. Şi, în cazul în care candidatul ales va fi în imposibilitatea de a repara societatea franceză şi a reinstaura condiţiile indispensabile ale regăsirii unităţii naţionale, în 2017 valul „blue marine”, care ameninţă democraţia, va lovi ca un tsunami.
