Corina Dumitrescu: „Eu joc cu mandatul pe masă”

1
568

Corina Dumitrescu (foto), ministrul desemnat pentru Educaţie, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al USL, că i-a transmis premierului desemnat, Victor Ponta, să ia în considerare că nominalizarea ei este la dispoziţia acestuia, precizând că Ponta a luat act, dar i-a spus că merge mai departe. „În permanenţă în aceste zile, pe chestiuni profesionale, pe chestiuni politice, cu care încerc să mă obişnuiesc, am ţinut legătura cu domnul preşedinte Victor Ponta, am avut discuţii, inclusiv aseară. I-am propus ca după această conferinţă de presă să ia în considerare că nominalizarea mea este la dispoziţia domniei sale. Mi-a spus că ia act, dar că mergem înainte, continuăm, ca prin explicaţiile pe care dumneavoastră le veţi percepe corect să se înţeleagă că au fost multe chestiuni care au ţinut doar de lipsa noastră de comunicare”, a spus ea, apoi a adăugat că „eu joc cu mandatul pe masă”.

Referindu-se la erorile de ortografie din CV-ul postat pe site-ul CSM, ea a spus că acesta a fost tehnoredactat de către o altă persoană, angajat al Universităţii “Dimitrie Cantemir”, pe care o conduce, dar că îşi asumă integral răspunderea pentru neverificarea calităţii tehnoredactării. Totuşi, a găsit şi o circumstanţă atenuantă: graba cu care s-a depus candidatura la CSM. În ceea ce priveşte stagiul de formare pe care l-a întreprins la Universitatea Stanford, din SUA, Corina Dumitrescu a menţionat că s-a creat o mare confuzie, din cauza faptului că, la momentul respectiv, purta un alt nume. Acelaşi lucru l-a susţinut ministrul desemnat pentru portofoliul Educaţiei şi într-o declaraţie pentru ziarul „Gândul”, când spunea că mass-media a intrat „în capcană, din păcate, pe nemeritate (…). Presa a întrebat despre Corina Adriana Dumitrescu. Într-adevăr, Corina Adriana Dumitrescu nu a urmat nici un stagiu de formare profesională la Stanford, Institutul Hoover. Dar Corina Adriana Radu, căci aşa mă chema, da. (…) Adeverinţă că am fost acolo o să vină de la Stanford. Profesorul care a fost coordonatorul stagiului meu de formare profesională, fiind în această perioadă în Elveţia, a dorit să intre pe televiziuni. Dar strategii de presă au spus «nu». Eu deja puteam să probez cu martor că am fost acolo (…)”.

Aseară, Victor Ponta a anunţat că o va înlocui pe Corina Dumitrescu cu senatorul Ioan Mang.

1 COMENTARIU

  1. De asta ne merge bine ! Suntem campioni la scuze ,eu sincer am crezut ca opozitia avea nominalizarile la ministere serios gandite din vremea cand faceau greva parlamentara Graba nu e o scuza .Apoi guvernantii nu verifica ce scriu subalternniii se cred destepti iar noi uluiti de desteptaciunea lor le atribuim o diploma obtinuta undeva departe unde nimeni nu a auzit de ei.Regret ca USL nu are un profesor la invatamant .Nominalizarea unui ing devenit profesor sa conduca e trista .Ce stie ing de pedagogie a invatat un curs facultativ in facultatea tehnica .

Comments are closed.