Regulament de spart străzile Craiovei

0
291

Primăria Craiova vrea să introducă, luna aceasta, în şedinţa de Consiliu Local, un regulament al… spargerilor de străzi. Astfel, furnizorii de utilităţi din oraş vor trebui să se conformeze unui calendar al lucrărilor, în care vor fi specificate clar activităţile şi modul lor de derulare. Scopul regulamentului este, potrivit viceprimarului Teodor Sas, acela de a proteja străzile şi trotuarele din oraş.

„În Craiova au loc extrem de multe spargeri de străzi, investiţii ale deţinătorilor de utilităţi. Directorul de la Gaze, chiar îmi spunea că anul acesta vor fi reabilitaţi 100 de kilometri de conducte de gaze în municipiul Craiova. Până la urmă, este un lucru bun, dar, în acelaşi timp, trebuie să avem grijă de străzile şi trotuarele din oraş şi, ca atare, am decis ca luna aceasta în şedinţa de Consiliu să introducem un regulament al spargerilor de străzi, în care să facem clare atât modalităţile în care se obţin autorizaţiile de spargere, timpii necesari de refacere a carosabilului în urma spargerilor, deci să reglementăm clar fiecare tip de activitate”, a precizat Teodor Sas.

Ca să fie înţeles rolul regulamentului, acesta a exemplificat: „Cei de la Electrica, dacă au de realizat o spargere, trebuie să fie trecută în Regulament o perioadă clară – cât durează să se spargă strada, să se înlocuiască un cablu electric. Pentru Compania de Apă, atunci când realizează un branşament în zona unui canal – cât durează până se întăreşte betonul din jurul canalului, timpii clari de execuţie; autorizaţia să fie în conformitate cu natura lucrării ce urmează să fie executată. Pentru o lucrare care se poate realiza în trei zile să nu mai avem o autorizaţie pentru o lună, şi omul să aştepte două-trei săptămâni până să se refacă acel carosabil. Dacă, din contră, este o lucrare amplă, să nu ne trezim că dăm termen de execuţie de o lună şi respectivul constructor să nu se încadreze, deţinătorii de utilităţi să fie amendaţi de Poliţia rutieră, iar opinia publică să fie dezinformată cu privire la durata respectivei execuţii”, a arătat viceprimarul.

Exemplele nu s-au oprit aici. «Cred că sunt foarte multe probleme şi pot să dau exemplu şi străzile „Amaradiei” şi „Constantin Brâncoveanu”. Nu avem ce să facem în cest caz, autorizaţia este dată pe o durată de trei luni, ei sunt în interiorul acestui timp şi, ca atare, nu putem interveni. De aceea nu o să mai dăm nici unei autorizaţii un timp de execuţie extrem de mare. Dacă acea lucrare se poate executa, ca timp tehnologic, în 20 de zile, dăm autorizaţie pe 20 de zile, plus o rezervă de câteva zile în cazul în care apare ceva neprevăzut”, a explicat viceprimarul.