Accesul căruţelor, interzis în Bănie

0
339

Consilierii locali au propus modificarea Regulamentului de gospodărire comunală cu privire la acest aspect, urmând ca, până la următoarea şedinţa de Consiliu, Poliţia Locală să facă şi ea propuneri de îmbunătăţire a acestuia. „Vorbim de proiecte europene pentru dezvoltarea infrastructurii, vrem să avem un oraş modern şi consider oportun ca în această perioadă să luăm o astfel de măsură”, a afirmat viceprimarul Craiovei, Teodor Sas. Până acum, accesul căruţelor era interzis în zonele „0” şi „1” ale oraşului, însă, potrivit reprezentantului administraţiei locale, restricţia este încălcată, iar amenzile aplicate de Poliţia Locale nu sunt plătite. „Deşi unele persoane au nevoie de acest mijloc de transport, fiind vorba de oameni săraci, ele reprezintă un inconvenient pentru un număr mult mai mare de persoane şi pentru transportul în oraş”, a explicat Sas, care a precizat că cel mai probabil amenzile pentru încălcarea restricţiei vor fi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.