După 42 de ani, Craiova va găzdui faza naţională a Olimpiadei de Matematică, pentru elevii din ciclul liceal. Competiţia va avea loc în perioada 10 – 14 aprilie, la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova. Deschiderea oficială a concursului se va desfăşura în unitatea de învăţământ amintită, în ziua de 10 aprilie, începând cu ora 17:00. Vor participa 366 de elevi din toată ţara, şase fiind din Dolj. În aceeaşi perioadă, Olimpiada Naţională de Matematică, pentru clasele V- VI , va avea loc la Slobozia, la care, din Dolj, vor fi prezenţi opt elevi, iar şapte tineri matematicieni din judeţul nostru, cls. VII – VIII, se vor lupta, pentru premii, la Braşov.
Un eveniment de marcă va avea loc, în Craiova, în perioada 10 – 14 aprilie, la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” – faza naţională a Olimpiadei de Matematică, pentru elevii de liceu. Este primul eveniment de acest fel, vorbind de materia amintită, care va avea loc în Craiova, din 1981, după ce Louis Funar, a câştigat titlul suprem, în acea perioadă. ” Aşteptăm 366 de elevi, 43 de profesori însoţitori, 63 de membri ai Comisiei Naţionale de Examinare. Gazdă va fi Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova, unde, prin eforturi financiare guvernamentale, au fost reabilitate toate spaţiile, elevii urmând să locuiască în regim de “garsonieră”, câte doi în cameră, iar condiţiile de servire a mesei vor fi excepţionale. Nu se putea realiza acestă organizare a competiţiei fără sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, al sponsorilor, în vedere acordării unor premii, binemeritate de câştigători şi profesori. Va fi o deschidere oficială amplă, inclusiv prin online, în timpul căreia vor interveni ministrul Educaţiei, Ligia Deca, prof. univ. dr. Radu Gologan, cei trei inspectori – general din judeţele în care au loc fazele naţionale, cuvântul de deschidere fiind transmis live de secretarul de Stat în Ministerul Educaţiei, Ana Elisabeta Naghi, care va şi modera întreaga festivitate . Sunt profesor de matematică şi ştiu ce înseamnă un asemenea concurs, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Nu putem , şi eu şi colegii mei decât să le urăm succes tuturor competitorilor, şi, fiind din Dolj, să vină multe premii la noi “, a precizat prof.dr. Daniel Alexandru Ion (FOTO), inspector general al învăţământului doljean.