Primăria Municipiului Craiova continuă ridicarea autovehiculelor abandonate pe domeniul public

0
1340

Primăria Municipiului Craiova anunţă că va continua acțiunile de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare.

Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele autoturisme:

  1. Autoturism marca Dacia, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.89.YNA, situat pe Bld. Decebal, bl. 49;
  2. Autoturism marca Range Rover, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.10.DGI, situat pe str. Gen. C-tin Argetoianu, bl. K. 33;
  3. Autoturism marca Daewoo Matiz, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.06.MVM, situat pe str. George Enescu, nr. 46;
  4. Autoturism marca Opel, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.84.SRG, situat pe str. V. G. Paleolog, bl. 48. B;
  5. Autoturism marca Ford, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.30.MHN, situat pe str. V. G. Paleolog, bl. 48. B;
  6. Autoturism marca Ford, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.33.BCD, situat pe str. V. G. Paleolog, bl. 48. B;
  7. Autoturism marca Daewoo Espero, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.68.MRY, situat pe str. V. G. Paleolog, bl. 48. B;
  8. Autoturism marca Oltcit, de culoare galbenă, cu număr de înmatriculare DJ.05.DBW, situat pe str. Calea București, bl. A. 8;
  9. Autoturism marca Dacia, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.33.VLI, situat pe str. Calea București, bl. A. 8;
  10. Autoturism marca Daewoo Cielo, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.64.AMC, situat pe str. Calea București, bl. P. 5;
  11. Autoturism marca Daewoo Matiz, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.24.CMX, situat pe str. Calea București, bl. P. 4;
  12. Autoturism marca Fiat, de culoare verde, cu număr de înmatriculare DJ.01.EGK, situat pe str. Calea București, bl. P. 5;
  13. Autoturism marca Dacia, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.87.VDC, situat pe str. Eustațiu Stoenescu, bl. 155. A;
  14. Autoturism marca Daewoo Cielo, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare     DJ.28.PDP, situat pe str. Traian Gheorghiu, bl. 116;
  15. Autoturism marca Oltcit, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare DJ.03.WGU, situat pe str. Mihail Străjan, bl. a. 6;
  16. Autoturism marca Dacia, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.10.RMS, situat pe str. Mihail Străjan, bl. a. 6;
  17. Autoturism marca Daewoo Cielo, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare     DJ.67.GBY, situat pe str. Mihail Străjan, bl. a.5;
  18. Autoturism marca KIA, de culoare verde, cu număr de înmatriculare CC.6653.PB, situat pe str. Dr. V. Papilian, bl. E. 9;
  19. Autoturism marca Rover, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.84.DNC, situat pe str. Sărarilor, bl. M. 27;
  20. Autoturism marca Fiat, de culoare verde, cu număr de înmatriculare DJ.27.NOR, situat pe str. H. Coandă, bl. C.7;
  21. Autoturism marca Chevrolet, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.07.TWM, situat pe aleea N. Iorga, bl. A. 53;
  22. Autoturism marca BMW, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.78.YYT, situat pe str. Brazda lui Novac, nr. 56, bl. A. 7;
  23. Autoturism marca Daewoo Damas, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare     DJ.22.YDA, situat pe str. Dezrobirii, bl. E. 16;
  24. Autoturism marca Skoda, de culoare bej, cu număr de înmatriculare GJ.05.FOD, situat pe str. Siretului, nr. 58;
  25. Autoturism marca Dacia, de culoare galbenă, cu număr de înmatriculare DJ.06.ULH, situat pe str. A. I. Cuza, bl. 14. B;
  26. Autoturism marca ARO, de culoare gri, cu număr de înmatriculare 4.DJ.5178, situat pe str. Calea București, bl. P. 2;
  27. Autoturism marca Dacia, de culoare galbenă, cu număr de înmatriculare DJ.26.ALE, situat pe str. Ștefan Velovan, bl. B. 2;
  28. Autoturism marca Dacia, de culoare crem, cu număr de înmatriculare DJ.84.REN, situat pe str. Ștefan Velovan, bl. B. 2;
  29. Autoturism marca SABB, de culoare gri, cu număr de înmatriculare BL.003.LN, situat pe str. Calea București, bl. A. 3;
  30. Autoturism marca Ford, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare DJ.05.RBP, situat pe str. Nanterre, bl. I. 11;
  31. Autoturism marca Opel, de culoare verde, cu număr de înmatriculare DJ.11.KUE, situat pe str. Calea București, bl. P. 2;
  32. Autoturism marca Daewoo Matiz, de culoare galbenă, cu număr de înmatriculare     DJ.09.NUA, situat pe str. Calea București, bl. E. 3;
  33. Autoturism marca Fiat, de culoare portocalie, cu număr de înmatriculare DJ36.EMA, situat pe str. Calea București, bl. E. 3;
  34. Autoturism marca Oltcit, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.01.BZB, situat pe str. Horia, bl. E. 2;
  35. Autoturism marca KIA, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.92.FLA, situat pe str. Calea Severinului, nr.18. C;
  36. Autoturism marca Opel, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.099025, situat pe str. Gen. N. Magereanu, bl. P. 6;
  37. Autoturism marca Opel, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.19.GCN, situat pe str. Fulger, nr. 92;
  38. Autoturism marca Volkswagen, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.07.PEK, situat pe str. Fulger, nr. 112;
  39. Autoturism marca Dacia, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.06.WCC, situat pe str. Calea București, bl. A. 3;
  40. Autoturism marca Skoda, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.12.TPG, situat pe str. Fulger, nr. 183;