Liga Campionilor: Liverpool ca în finala cu Real Madrid!

0
642

Ca şi în finala Ligii Campionilor din 2018, de la Kiev, cu Real Madrid, Liverpool a cedat aseară la acelaşi scor 1-3. Şi tot ca în finala respectivă, atunci erorile portarului Loris Karius şi ale defensivei au contat decisiv, şi de această dată greşelile individuale ale fundaşului central Phillips, dar şi ale lui Alexander Arnold, care a ratat o intervenţie cu capul, la golul lui Asensio, au „curăţat” echipa. A mai fost şi greşala lui Kabak (min. 36), o eroare tehnică de nescuzat, din fericire neîncheiată cu gol. Cum scorul partidei devenise 2-1 în min. 51, când Salah a redus din diferenţă, se conta pe o întoarcere a rezultatului. Dar Vinicius Jr. prin dubla sa (min. 27 şi 65) a făcut ca Real Madrid să ia o opţiune, pentru calificare în semifinale. Chiar dacă 3-1 nu este un scor de neîntors, Liverpool va avea dificultăţi peste numai o săptămână, în faţa unei echipe care n-a arătat mare lucru. Remontada din partida cu FC Barcelona (0-3, 4-0) de acum doi ani, este din nou dorită.